România ar putea înfiinţa o bancă punte pentru activele imobiliare problematice din sistemul bancar – raport

Economica.net
20 07. 2015
piggyjpg_20140303113739614_70703000

În prima jumătate a anului, băncile şi fondurile de asset management din Europa au vândut active cu o valoare totală de 23,5 miliarde de euro, în scădere cu 42% faţă de tranzacţiile din perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit unui raport al companiei Cushman & Wakefield, preluat de Bloomberg.

„În spatele uşilor închise, am remarcat o activitate intensă de pregătire şi se anunţă mega-tranzacţii în a doua jumătate a anului”, a delarat Frank Nickel, partener la casa de brokeraj newyorkeză.

România este în vizorul investitorilor, alături de Italia şi Polonia, însă cele mai mari tranzacţii sunt preconizate la băncile britanice şi la National Asset Management Agency din Irlanda, o bancă punte înfiinţată pentru a degreva sistemul bancar de active neperformante.

Italia, România şi Polonia vor înfiinţa probabil astfel de bănci punte, datorită succesului iniţiativelor de acest tip în alte ţări din Europa, inclusiv Spania, potrivit Cushman & Wakefield.

Agenţiile de asset management înfiinţate în Europa în urama crizei financiare deţin credite imobiliare, credite ipotecare şi proprietăţi executate cu o valoare nominală de 233 miliarde de euro. Valoarea reală a acestor active se apropie mai degrabă de 144 miliarde de euro, potrivit companiei.

Băncile din România au mai încercat în ultimii ani să scape de activele problematice din portofoliu prin vânzarea lor în pachete structurate destinate investitorilor mari. La sfârşitul anului trecut, Erste-BCR a reuşit vânzarea proiectului Saturn, un pachet de active cu o valoare nominală de 433 de milioane de euro, preluat de Deutsche Bank.

Tranzacţia anului în 2015 se anunţă a fi tot un pachet de active Erste-BCR, denumit de această dată Proiectul Neptun, cu o valoare nominală de 3,55 miliarde de euro, potrivit datelor Cushman & Wakefield. Va fi unul dintre cele mai mari portofolii tranzacţionate în Europa în acest an.