România ar putea oferi mai multe locuri de muncă, dar la vară, spun analiştii de investiţii

02 02. 2012

„Ne aşteptăm ca rata şomajului să rămână relativ stabilă în primul trimestru din 2012, apropiată de media anului 2011 de 7,3%“, estimează analiştii societăţii de admnistrare a investiţiilor BT Asset Management (BTAM), filiala de specialitate a Băncii Transilvania.

 

Şomajul ar putea să scadă „gradual spre 6% în următorii doi ani, însă această scădere va fi înceată în prima parte a anului 2012, având în vedere ritmul modest de revenire a consumului, care reprezintă 70% din economie“, se mai spune în analiza BTAM.

 

„Revenirea uşoară a consumului şi implicit a economiei, pe care o anticipăm până la jumătatea anului curent, va reprezenta factorul pozitiv pentru evoluţia şomajului, care momentan se află la media ultimilor opt ani (7%)“, spune raportul analiștilor clujeni.

 

Totuşi, viitoarele locuri de muncă sunt puse în pericol de încetinirea ritmului de creştere a economiilor partenerilor comerciali din zona euro şi de o posibilă „recesiune uşoară a acestor ţări, care ar putea pune presiune asupra unor sectoare precum industria“, cred analiştii BTAM.

 

Moderarea nivelului inflaţiei şi stabilitatea cursului de schimb au permis Băncii Naţionale a României (BNR) să continue, azi, reducerea dobânzii de politică monetară până la noul minim istoric de 5,5%, în scopul impulsionării investiţiilor şi a creditării.

 

BTAM se aşteaptă la o nouă reducere a dobânzii de politică monetară la 5%, „astfel încât companiile să îşi reducă cheltuielile cu creditele şi să fie deschise la angajări. Creşterea economiei şi majorarea investiţiilor prin absorbţia de fonduri comunitare ar trebui să contribuie pozitiv la acest scenariu“.

 

În ultima lună din 2011, şomajul a scăzut cu 0,3% până la 7%, şi cu 24 mii de persoane la 703.000, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, ajustate pentru sezonalitate şi numărul de zile lucrătoare. Rata şomajului rămăsese constantă în noiembrie faţă de actombrie.

 

Peste 41% din șomeri nu au de lucru de mai mult de un an de zile. „Fără o revenire puternică a unor sectoare precum construcțiile și comerțul, aceștia nu vor fi reintegrați în forța de muncă ocupată“, spun analiștii BTAM, după ce au comparat structura şomajului din România cu cea din din Uniunea Europeană.