România ar putea rata adoptarea euro în 2015. BNR spune că noul guvern va decide următoarea dată

Aderarea României la euro în 2015 este dificilă pentru România, iar noul guvern format după alegerile parlamentare din decembrie urmează să decidă dacă va fi menţinut sau nu calendarul de adoptare a monedei unice europene, în opinia economistului-şef al BNR, Valentin Lazea.
Economica.net - lun, 29 oct. 2012, 06:37
România ar putea rata adoptarea euro în 2015. BNR spune că noul guvern va decide următoarea dată

„Oficial, după alegerile parlamentare din decembrie, noul guvern va decide dacă să menţină sau nu calendarul curent de aderare în 2015. După mine, este dificil de menţinut această dată pentru că ar fi nevoie să se îndeplinească cumulativ trei condiţii: ar trebui să intrăm în mecanismul ERM 2 peste două luni, în ianuarie 2013 ar trebui să luăm în considerare doar perioada minimă de ERM, de doi ani, şi, în plus, ar însemna că banca centrală şi Comisia Europeană să accepte ca adoptarea euro pentru România să nu aibă loc la 1 ianuarie 2015, ci la mijlocul acelui an”, a declarat Lazea citat de ZF.

Surse de pe piaţa financiară spun că, probabil, noul obiectiv de trecere la euro va fi anul 2019. Economia locală de mult a luat-o înaintea clasei politice pentru că peste 70% din împrumuturi sunt date în moneda europeană, foarte multe preţuri sunt calculate în euro, pornind de la telefonia mobilă, maşini sau case, iar acceptarea monedei unice ca monedă de tranzacţie este mai uşoară spre deosebire de Polonia, unde zlotul face legea. Citeşte mai mult pe ZF

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai mare zece pensii încasate în 2025 se apropie de 1 milion de euro. Cât a fost cea mai mare pensie plătită în Pilonul 2
Cele mai mare zece pensii încasate în 2025 se apropie de 1 milion de euro. Cât a fost cea mai mare pensie plătită în ...
Suma celor mai mari zece pensii plătite în primele trei luni ale acestui an în sistemul de pensii administrate privat a fost de 4,41 milioane de lei, față de doar 3,27 milioane de lei cât au......
Trump nu consideră necesar să extindă armistiţiul comercial dincolo de 9 iulie
Trump nu consideră necesar să extindă armistiţiul comercial dincolo de 9 iulie
Preşedintele american Donald Trump nu a considerat necesar duminică să extindă armistiţiul tarifar dincolo de termenul ...
Câți bani face industria de apărare deținută de stat: afaceri record pentru câteva fabrici de armament
Câți bani face industria de apărare deținută de stat: afaceri record pentru câteva fabrici de armament
Ministrul Economiei, Radu Miruţă a afirmat, sâmbătă, la Prima TV, că speră ca România să primească mai mulți bani ...
România a ajuns în finale la Premiile UE pentru produse ecologice 2025 cu două proiecte. Unul aparține unei direcții agricole
România a ajuns în finale la Premiile UE pentru produse ecologice 2025 cu două proiecte. Unul aparține unei direcții ...
Un producător de miere bio și o piață volantă organizată de o direcție agricolă din România se află printre finaliștii ...