România are a cincea cea mai mare piaţă de ţigări de contrabandă din Europa

Reţelele de contrabandă au vândut în România peste 4,15 miliarde de ţigarete în 2017, adică aproape 10% din volumele traficate pe teritoriul Uniunii Europene, Elveţiei şi Norvegiei, România ocupând astfel locul 5 în Europa, poziţie ocupată în 2016 de Italia, un stat cu peste 60 de milioane de locuitori, potrivit unui studiu de specialitate.
Economica.net - mar, 31 iul. 2018, 15:36
România are a cincea cea mai mare piaţă de ţigări de contrabandă din Europa

„Volume mai mari de ţigarete de contrabandă au ajuns doar pe pieţele din Germania, Polonia, Marea Britanie şi Franţa, state cu populaţii de două până la cinci ori mai mari decât România. România ajunge astfel pe un nedorit loc 5 în Europa, poziţie ocupată în 2016 de Italia, un stat cu peste 60 de milioane de locuitori”, se arată în studiul asupra contrabandei şi efectelor ei la nivelul Europei, realizat de către KPMG pentru think-tankul britanic RUSI (Royal United Services Institute).

Împreună, primele 5 state ca volume de ţigarete traficate ilegal, printre care şi România, reprezintă circa două treimi (62%) din piaţa neagră de la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei şi Elveţiei, adică de două ori mai mult decât toate celelalte 25 de state analizate la un loc.

Studiul RUSI confirmă că traficul ilicit de ţigarete este o activitate cu risc redus şi cu beneficii mari pentru grupurile transnaţionale de criminalitate organizată. În total, pierderile financiare la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei şi Elveţiei au depăşit 10 miliarde de euro, bani care au finanţat activităţi criminale.

„În 2017 media contrabandei la nivelul Uniunii Europene, Elveţiei şi Norvegiei a fost de 8,7%, adică aproximativ jumătate din nivelul înregistrat în România în acelaşi an. Ţara noastră este atractivă pentru contrabandişti din cauza celor 2.000 de kilometri de graniţă cu state non-UE în care ţigările costă o treime din preţul de vânzare din România. De aceea este absolut necesară hotărârea autorităţilor de a aloca toate resursele necesare luptei împotriva reţelelor de criminalitate organizată”, a declarat Ileana Dumitru, director Juridic şi Relaţii Publice al British American Tobacco România.

Consumul de ţigarete ilegale în Europa

Potrivit raportului, 8,7% din totalul ţigaretelor consumate în Europa în 2016 au fost ilegale, adică peste 44,7 miliarde de ţigarete Ucraina, Belarusul, Algeria si Moldova sunt principalele surse identificabile de ţigări de contrabandă la nivelul Uniunii Europene, Norvegiei şi Elveţiei.

Principalele ţări de origine pentru ţigările de contrabandă din România sunt Ucraina şi Moldova, unde ţigările costă în medie mai puţin de 4,5 lei.

„Dintre primele 6 ţări cele mai expuse la fenomenul traficului ilicit, România a înregistrat cea mai mică scădere a volumului de ţigări consumate din piaţa ilicită (0,26 miliarde ţigarete) faţă de anul precedent. Franţa şi Polonia au înregistrat scăderi de câte 1,35 miliarde ţigarete, Italia o scădere de 0,94 miliarde de ţigarete, iar Germania a înregistrat o scădere de 0,6 miliarde ţigarete. România are cele mai scumpe ţigări legale din Europa de Est, după Ungaria (3,61 euro), chiar şi fără a ţine cont de puterea de cumpărare. Având un preţ mediu de 3,31 euro per pachet, ţigările din România sunt mai scumpe decât în Polonia (3,19 euro), Slovacia (3,13 euro), Bulgăria (2,55 euro) sau ţările baltice (Estonia – 3,24 euro, Lituania – 2,99 euro, Letonia – 3,03 euro). Peste 50% din piaţa ilicită din România este reprezentată de 2 mărci clasificate ca’ illicit whites’ a căror provenienţa nu poate fi determinată: Marble & Ashima”, se arată în document.

RUSI este cel mai vechi think tank din lume în domeniul apărării şi securităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Prefectura Harghita a prelungit starea de alertă la Praid
Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocate de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund....
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Grindeanu: Construcția Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe! Cum s-a soluționat disputa UMB – CNIR
Construcția Autostrăzii Unirii (A8) merge mai departe, anunță sâmbătă ministrul interimar al Transporturilor Sorin ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Progresul UMB pe „lotul urșilor” a ajuns la 20%
UMB a ajuns la un stadiu fizic de 20% pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, potrivit ministrului ...
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult timp pe Facebook și TikTok
Banii influențează ce știm despre lume: Românii cu salarii mari evită social media, cei cu venituri mici petrec mult ...
Românii cu venituri mici, sub 3.000 de lei pe lună, folosesc preponderent rețele sociale pentru a se informa și a fi ...