România are cel mai mic număr de medici la mia de locuitori – consilier de stat
Ea a menţionat că, în prezent, se lucrează la un plan de acţiuni pentru a încerca fidelizarea medicilor care se pregătesc în România, dar şi pentru aducerea înapoi în ţară a celor care au plecat.
‘Prima problemă se referă la exodul halatelor albe. România, deşi pregăteşte cei mai mulţi absolvenţi de medicină, are cel mai mic număr de medici la mia de locuitori, pentru că tinerii ne pleacă, pleacă medicii tineri înalt specializaţi şi ne confruntăm cu un deficit de personal pe care managerii de spital îl cunosc foarte bine. (…) Mă bucur că la acest moment Ministerul Sănătăţii a preluat această idee şi lansează Strategia Naţională de Resurse Umane în Sănătate în cadrul unui grup de lucru activ. De câteva săptămâni lucrăm împreună cu Ministerul Sănătăţii la stabilirea unui plan de acţiuni pentru a încerca să îi fidelizăm pe cei care se pregătesc în România şi, dacă se poate, pentru a-i aduce înapoi pe cei care lucrează în alte ţări’, a spus consilierul de stat în cadrul conferinţei ”ThinkHealth/Viitorul sistemului de sănătate din România. Ziua de după mâine”, organizată de Point Public Affairs.
Ea a povestit că, la începutul lunii octombrie, s-a deplasat în Marea Britanie, împreună cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, prilej cu care s-a întâlnit şi a discutat cu mai mulţi medici români stabiliţi acolo. ‘Ei ne-au pus o serie de întrebări ţintite, legate de modalitatea cea mai eficientă prin care se pot întoarce să profeseze medicina în ţară. Eu zic că este un prim pas extrem de promiţător şi astfel de acţiuni au pornit de la Administraţia Prezidenţială’, a subliniat Păun.
Potrivit consilierului de stat, programul de educaţie pentru sănătate şi prevenţie reprezintă o prioritate pentru Instituţia prezidenţială.
‘La acest moment, Ministerul Sănătăţii are un program multianual integrat de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate, care sper să nu rămână la stadiul de hârtie într-un sertar în minister, ci să capete un contur pe un plan de acţiune, pe un plan de implementare, care să ducă la rezultatele pe care le aşteptăm’, a mai spus Diana Păun.