România are la dispoziţie patru luni să închidă, să sigileze şi să ecologizeze 48 de gropi de gunoi ilegale, avertizează Comisia Europeană
Potrivit directivei cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE), statele membre trebuie să recupereze şi să gestioneze deşeurile într-un mod care nu pune în pericol sănătatea umană şi mediul înconjurător. Directiva interzice abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolată a deşeurilor.
România era obligată să închidă şi să reabiliteze gropile de gunoi (municipale şi industriale) care nu respectă standardele până la data de 16 iulie 2009. Din cauza progreselor lente, Comisia a decis să aducă această problemă în faţa Curţii de Justiţie a UE în luna februarie 2017. Hotărârea CJUE a vizat 68 de gropi de gunoi, dintre care doar 20 au fost închise definitiv până acum, scrie Agerpres.
Până în luna ianuarie 2020, cea mai mare parte a lucrărilor necesare pentru închiderea, sigilarea şi regenerarea restului de 48 de gropi de gunoi nu au fost încă planificate, aprobate sau iniţiate. De aceea, Comisia a decis să trimită României o scrisoare de notificare formală, după decizia CJUE.