România are o producţie de gaze în scădere, infrastructură îmbătrânită şi capacitate administrativă şi instituţională slabă – raport
Conform documentului, în România, exploatarea de petrol şi gaze are o istorie de peste 120 de ani şi o mare parte dintre sondele şi infrastructura de gaze utilizate în prezent sunt în funcţiune de 30 – 60 de ani. La nivel naţional, există doi producători mari (Romgaz – doar gaze; Petrom – petrol şi gaze), care acoperă peste 90% din producţie, alături de alte companii mai mici.
Din datele centralizate în raportul 2Celsius reiese că, în ultimii patru ani, producţia internă a scăzut cu aproximativ 17%, marjă în care Petrom a înregistrat o diminuare de aproape 30%.
În acelaşi timp, Romgaz a introdus un nou zăcământ onshore de gaze care i-a permis să înregistreze o scădere mai lentă, de doar 10%, iar recent a crescut uşor producţia.
„În Marea Neagră, există două surse majore de gaz – zăcământul deep offshore Petrom-Exxon (/Romgaz) Neptune Deep (42-84 bcm, cu şanse mici de a ajunge vreodată pe piaţă din cauza obstacolelor legale şi de reglementare) şi zăcământul shallow offshore al BSOG (10 bcm, care, teoretic, ar putea intra pe piaţă în T2 2022, deşi probabil va fi amânat din cauza aceloraşi probleme legale şi de reglementare care au blocat şi proiectul Neptune Deep). România are, de asemenea, depozite de înmagazinare şi reţele de transport şi distribuţie care au fost construite în mare parte începând cu anii 1950, cu îmbunătăţiri minore în ultimii 30 de ani”, se menţionează în analiză de specialitate.
Pe baza statisticii EEA, emisiile totale de metan (antropogene) în România sunt 22.939 ktCO2e, din care 35% (8.304) în sectorul de energie.
„Emisiile de metan din sectorul energetic au scăzut semnificativ în ultimii ani, reprezentând aproximativ jumătate din nivelul din 2003 – aceasta corespunde unui declin general semnificativ al producţiei de energie (extracţie petrol şi gaze, închiderea centralelor electrice pe gaz ineficiente) şi industriilor energofage. IEA estimează că emisiile totale de metan ale României din industria petrolului şi gazelor (90 kt) reprezintă 0,1% din emisiile globale, din care ponderea cea mai mare o reprezintă emisiile fugitive din gazele din upstream (19 kt); ventilare de gaz în upstream (11 kt); emisii fugitive în gaze convenţionale onshore (14 kt); şi ventilare în gaz onshore (31 kt). Sectorul petrolier, upstream şi downstream, reprezintă doar aproximativ 10% din emisiile de metan; arderea gazului asociat este deja destul de scăzută”, notează sursa citată.
Experţii de mediu precizează că datele disponibile provin, aproape exclusiv, din raportarea către Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC), Inventarul naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră, unde raportarea României se află la cel mai scăzut nivel – „Nivelul 1”. Astfel, estimările pentru fiecare sector sunt derivate pe baza unor factori care nu sunt specifici ţării, corectaţi doar cu nişte observaţii minime din viaţa reală, acolo unde acestea sunt disponibile.
„România utilizează metodologia IPCC 2006 conform căreia, pentru fiecare activitate, se aplică factorii de emisii medii la nivel mondial la cantităţile de petrol şi gaze produse, transportate sau comercializate pe piaţă, lungimea rutelor de transport etc. Astfel de date, deşi transmise de jos în sus de către emitenţi şi verificate la nivel local, nu iau în considerare realitatea de pe teren, vechimea sau deteriorarea activelor, procedurile de manipulare a echipamentelor etc. (de exemplu, operatorul de transport Transgaz transmite date doar pe baza cantităţilor transportate, lungimea rutelor de transport şi aplică doar factorul de emisie standard pentru transportul gazelor)”, se arată în raportul 2Celsius.
În ceea ce priveşte evaluările realizate de terţi, există un proiect de cercetare (ROMEO) „care are şanse bune de a propune industriei de petrol şi gaze câteva idei iniţiale despre unde să începem măsurarea scurgerilor şi pierderilor de metan şi cum să prioritizăm acţiunile de reducere a acestor pierderi/LDAR”. Proiectul acoperă numai sectorul upstream – producţia de petrol şi gaze, pentru un eşantion de site-uri, recunoscând în acelaşi timp că există diferenţe substanţiale în ceea ce priveşte întreţinerea şi exploatarea activelor în întreaga ţară.
„Pentru moment, iniţiativa poate sugera modalităţi eficiente prin care producătorii – Romgaz, Petrom şi producătorii mai mici de petrol şi gaze – pot introduce un MRV şi prioritiza LDAR în sectorul upstream. Cu toate acestea, proiectul în sine nu poate furniza date care să poată fi extrapolate şi utilizate pentru raportarea la nivel naţional şi pentru strategia UE privind reducerea emisiilor de metan”, subliniază specialiştii.
Propunerea pentru noul regulament UE privind emisiile de gaz metan, publicată pe 15 decembrie anul trecut, este discutată în această perioadă în Parlamentul European şi în Consiliu pentru a fi adoptată cel mai probabil la începutul anului 2023. În viziunea, experţilor, textul are nevoie de îmbunătăţiri serioase pentru a-i da puteri reale şi credibilitate.
Raportul „Reglementarea emisiilor de metan: de la angajamente slabe la aplicare credibilă”, prezentat vineri, reprezintă o amplă analiză asupra propunerilor europene de reducere a emisiilor de metan din industria petrolului şi gazelor, dar şi a status quo-ul din România, realizată de Ana Otilia Nutu, expert 2Celsius în Politică Energetică.