România, balanţă a comerţului exterior în deficit cronic. Cel mai mare deficit este creat de produsele cu tehnologie înaltă – analiză

23 11. 2023
semiconductor cip

România, spre deosebire de Cehia, Ungaria şi Polonia, are o balanţă a comerţului exterior cu bunuri în deficit cronic, acutizat de crizele de după 2019. Dacă ar fi să se repete situaţia din 2022, când deficitul pe întregul an a fost un multiplu de 1,8 al deficitului realizat în primele 7 luni, anul 2023 s-ar putea încheia cu un deficit de 8,6% din PIB. Şi comerţul exterior al ţărilor luate ca referinţă a fost afectat. În Cehia, excedentul balanţei s-a diminuat în 2022 la 1,8% din PIB faţă de 8% în 2019, iar Polonia şi Ungaria au trecut de la excedent la deficit în 2022, dar e posibil ca toate să revină aproximativ la excedentul din 2019. În România, 5 categorii de produse din cele 6, după clasificarea UNCTAD (United Nations Conference on Trade and Development), produc deficite în 2022. Cel mai mare deficit este creat de produsele cu tehnologie înaltă, 3,5% din PIB, urmat de deficitul produselor primare, 3% din PIB, deficitul produselor cu tehnologie scăzută, 2,6% din PIB şi deficitul produselor cu tehnologie medie, 1,8% din PIB”, se arată în Buletinul lunar al Alpha Bank Romania Macroeconomia „En detail”.

Conform sursei citate, pe ultimul loc se află deficitul materiilor prime prelucrate, 0,9% din PIB. Autoarea susţine că dacă judecăm după rezultatele din primele şapte luni din 2023 se poate estima că pe întregul an deficitele create de materiile prime prelucrate şi produsele cu tehnologie scăzută şi înaltă se vor păstra, iar deficitele create de produsele primare şi cu tehnologie medie se vor înjumătăţi comparativ cu 2022.

„Celelalte ţări par să fie specializate pe exportul câtorva categorii de produse cu care reuşesc să genereze excedente în balanţa comerţului exterior. Cehia are excedent persistent la produsele cu tehnologie medie, Ungaria are excedent la produsele cu tehnologie ridicată, iar Polonia are excedent la produsele cu tehnologie scăzută, la materiile prime prelucrate şi produsele cu tehnologie medie. Toate au deficite la produsele primare, care au crescut în 2022 datorită crizei energiei chiar şi peste deficitul României şi vor rămane aşa în ciuda tendinţei de scădere înregistrată în primele 7 luni din 2023”, se spune în analiza băncii.

Potrivit acesteia, în România ambele componente ale categoriei de produse cu tehnologie scăzută produc deficite precum în Ungaria şi două componente din cele trei din categoria produselor cu tehnologie medie generează excedente precum în celelalte ţări. În schimb, doar în România ambele componente ale categoriei de produse cu tehnologie înaltă produc deficite. Ungaria are excedente la ambele componente, iar Polonia şi Cehia începând cu acest an reuşesc să aibă excedente la componenta produselor electronice şi electrice.

Conform analizei, creşterea volumului exporturilor pentru reducerea deficitului balanţei comerţului exterior cu bunuri depinde de creşterea capacităţii de producţie a industriei prelucrătoare, care să fie competitivă pe piaţa externă nu numai din punct de vedere al productivităţii muncii, ci şi, ţinând cont de priorităţile perioadei ce urmează, din perspectiva eficienţei energetice şi reducerii riscului climatic.

„Dimensiunea producţiei prelucrătoare din România este similară cu cea din Polonia, dar mai mică decât în Cehia şi Ungaria, în special ca urmare a dimensiunii mai reduse a ramurilor cu tehnologie medie înaltă şi înaltă. Productivitatea muncii este similară cu cea a ţărilor analizate în ramurile cu tehnologie scăzută, a doua după Ungaria în ramurile cu tehnologie medie scăzută, aceeaşi ca în Polonia în ramurile cu tehnologie medie înaltă, dar cea mai redusă în ramurile cu tehnologie înaltă. Eficienţa energetică este cea mai ridicată în ramurile cu tehnologie scăzută, este a doua după Cehia în ramurile cu tehnologie medie înaltă, dar cea mai redusă în ramurile cu tehnologie înaltă. Intensitatea emisiilor de gaze cu efect de seră, este cea mai ridicată în toate ramurile industriei prelucrătoare cu excepţia ramurilor cu tehnologie scăzută. Aceasta fiind situaţia, menţinerea competitivităţii industriei prelucrătoare, în special a părţii care înglobează tehnologie mai avansată, va fi dificil de realizat, şi de aceea echilibrarea balanţei comerţului cu bunuri nu se va întâmpla curând”, mai spune Ella Kallai.