România beneficiază de sprijinul SUA pentru aderarea la OCDE – Ministerul pentru Mediul de Afaceri

Economica.net
13 12. 2018
romania_devine_prin_anaf_membru_intr_un_peer_review_group_al_ocde_s1039_24887900

Întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei de lucru în SUA a ministrului Ştefan-Radu Oprea, prilej cu care oficialul român a discutat cu Wilbur Ross despre relaţiile bilaterale, contextul internaţional, priorităţile României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi creşterea volumului de investiţii în contextul Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA.

Programul vizitei a mai cuprins o întrevedere cu Peter Doran, preşedinte şi CEO al CEPA (Center for European Policy Analysis), şi discuţii cu reprezentanţi ai AMRO (American-Romanian Business Council), ai US Chamber of Commerce, ai BCIU (Business Council for International Understanding) şi ai Ford Motor Company.

De asemenea, ministrul Oprea s-a întâlnit cu Steve Chabot, preşedinte al Comisiei „Small Business” din Camera Reprezentanţilor.

„Sunt foarte multe firme americane interesate să intre pe piaţa din România cu investiţii sau să îşi extindă investiţiile, iar aceste planuri urmează a fi anunţate. O aderare cât mai rapidă la OCDE ne va consolida profilul de partener comercial şi de destinaţie sigură pentru investiţii”, a apreciat ministrul Ştefan-Radu Oprea.

Conform datelor statistice româneşti, pe primele nouă luni ale acestui an, schimburile comerciale bilaterale totale s-au cifrat la 1,934 miliarde dolari, în creştere cu 6,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Exporturile româneşti au fost de 1,155 miliarde dolari (creştere de 29,6%), iar importurile din SUA de 778 milioane dolari (scădere cu 15,2%).