România, campioana inflaţiei din UE şi în luna mai

România a avut, în luna mai 2019, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,4%, acelaşi cu cel înregistrat în luna aprilie, arată datele publicate, luni, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Economica.net - mar, 18 iun. 2019, 09:33
România, campioana inflaţiei din UE şi în luna mai

Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, în România rata anuală a inflaţiei a scăzut de la 4,6% în luna mai 2018 până la 4,4% în mai 2019.

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a scăzut în luna mai 2019 până la 1,6%, de la 1,9% în aprilie, în timp ce în zona euro inflaţia a coborât până la 1,2%, de la un nivel de 1,7% înregistrat în aprilie. În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei se înregistra în România (4,4%), Ungaria (4%) şi Letonia (3,5%). La polul opus, ţările membre cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Cipru (0,2%), Portugalia (0,3%) şi Grecia (0,6%).

Comparativ cu situaţia din luna aprilie 2019, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 16 state membre, a rămas stabilă în cinci ţări (inclusiv în România la 4,4%) şi a crescut în şase state membre.

În zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la servicii (0,47 puncte procentuale), urmate de preţurile la energie (0,38 puncte procentuale) şi de cele la alimente şi ţigări (0,29 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că preţurile de consum au crescut cu 0,46% în mai 2019, comparativ cu luna anterioară, şi cu 3,22% faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018), în timp ce rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 4,1%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 5,24%, a mărfurilor nealimentare cu 3,27% şi a serviciilor cu 4,3%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat, la jumătatea lunii mai, la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020.

Te-ar mai putea interesa și
România solicită Comisiei Europene ca achiziția de animale de reproducție să devină elibilă pentru finanţare prin Fondul European Agricol
România solicită Comisiei Europene ca achiziția de animale de reproducție să devină elibilă pentru finanţare prin ...
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a solicitat luni Comisiei Europene modificarea Regulamentului (UE) 2021/2115, astfel încât achiziţia de animale de reproducţie să......
ANPC a decis închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Herăstrău (Video)
ANPC a decis închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Herăstrău (Video)
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a hotărât închiderea definitivă a tuturor locurilor de ...
Trump anunță că va introduce taxe vamale noi pe mașini, aluminiu și produse farmaceutice
Trump anunță că va introduce taxe vamale noi pe mașini, aluminiu și produse farmaceutice
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că va anunţa în curând noi taxe vamale pentru autovehicule, aluminiu ...
Consiliul de Administrație al Transgaz propune acordarea unui dividend brut pe actiune 1,08 lei pentru anul 2024
Consiliul de Administrație al Transgaz propune acordarea unui dividend brut pe actiune 1,08 lei pentru anul 2024
Consiliul de Administrație al S.N.T.G.N. Transgaz S.A. anunță investitorii de la Bursa de Valori București că a aprobat ...