România, campioana UE la creşterea lucrărilor de construcţii şi în luna iunie

Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 6,9%, în iunie 2020, comparativ cu aceeaşi luna din anul anterior, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre UE, arată datele publicate, joi, de Eurostat, preluate de Agerpres.
Economica.net - J, 20 aug. 2020, 09:03
România, campioana UE la creşterea lucrărilor de construcţii şi în luna iunie

Iunie este a doua lună consecutivă în care, în ritm anual, România este lider în UE la creşterea lucrărilor de construcţii.

Comparativ, în zona euro lucrările de construcţii au consemnat în iunie un declin anual de 5,9%, în timp ce în UE au înregistrat o scădere de 5,8%.

Eurostat precizează că singurele state membre UE în care lucrările de construcţii au crescut în luna iunie a acestui an, comparativ cu luna iunie a anului trecut, sunt: România (6,9%), Germania (1,4%), Finlanda (1,2%) şi Olanda (0,8%).

De la o lună la alta, în iunie 2020, comparativ cu luna anterioară, lucrările de construcţii au crescut cu 4% în zona euro şi cu 2,9% în Uniunea Europeană, graţie faptului că în Franţa lucrările de construcţii au crescut cu 12%.

România se situează printre ţările unde lucrările de construcţii au scăzut, de la o lună la alta, cu un declin de 4,8%, alături de Slovenia (minus 7,1%), Suedia (minus 6,6%) şi Slovacia (minus 4,9%).

Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România, în luna iunie 2020, faţă de iunie 2019, volumul total al lucrărilor de construcţii a crescut cu 8%, ca serie brută, respectiv cu 10,3%, ca serie ajustată. De asemenea, raportat la perioada de referinţă iunie 2020 – mai 2020, statistica oficială arată că o creştere a volumului total al lucrărilor de construcţii, ca serie brută, cu 3,2%. Pe de altă parte, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, lucrările de construcţii au scăzut cu 4,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut în luna aprilie cu 0,9%
Activele nete ale fondurilor de investiţii au scăzut în luna aprilie cu 0,9%
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna aprilie cu 0,9% până la nivelul de 49,1 miliarde lei (9,9 miliarde euro), iar intrările nete......
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,8 miliarde lei, în luna iunie
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de peste 5,8 miliarde lei, în luna iunie
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,1 ...
Zelenski anunţă că o delegaţie ucraineană se va afla luni la Istanbul pentru discuţii cu Rusia
Zelenski anunţă că o delegaţie ucraineană se va afla luni la Istanbul pentru discuţii cu Rusia
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că o delegaţie ucraineană, condusă de ministrul Apărării, Rustem ...
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din 2025
Piața smartphone-urilor rămâne competitivă în 2025, de la modele de top care combină tehnologie de ultimă generație, ...