România câștigă procesul de arbitraj cu ciprioții implicați în proiectul imobiliar penal Băneasa

18 03. 2022
instanta_ciocan_32755900

Prin decizia pronunțată marți, 16 martie a.c., în cauza Alverley Investments Limited and Germen Properties Ltd vs. Romania – dosar ARB/18/30, Tribunalul arbitral ICSID a admis lipsa de jurisdicție cu privire la reclamantul Germen și a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului Alverley, anunță un comunicat al Ministerului Finanțelor.

Totodată, tribunalul i-a obligat pe reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 4.140.779,24 dolari. Plata trebuie efectuată în termen de 60 de zile de la comunicarea hotărârii, în caz contrar reclamanții fiind obligați să plătească dobânzi penalizatoare de 6% pe an (calculată semestrial), până la data efectuării plății.

Reprezentarea României a fost asigurată cu succes în acest dosar de către Asocierea dintre Hunton Andrews Kurth Llp, SCP Toader și Asociații și SCP Cobuz și Asociații.

Pretențiile reclamanților au fost formulate în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Cipru privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, semnat la București la 26 iulie 1991 și ratificat prin Legea nr.30/1993.

Prin cererea înregistrată la ICSID în anul 2018, reclamanții au susținut faptul că, în calitate de acționari ai unor societăți românești, au realizat investiții în proiectul imobiliar Băneasa. Investiția a făcut obiectul unei investigații de natură penală, finalizată cu o hotărâre definitivă de condamnare.

Investitorii au susținut că România a încălcat tratatul prin acțiuni de intervenție arbitrală și discriminatorie, a organelor de cercetare penală și a instanțelor judecătorești, prin privarea acestora de posibilitatea de a-și valorifica dreptul de proprietate asupra investițiilor și dreptul la un proces echitabil. Acțiunea a avut ca urmare exproprierea indirectă a investițiilor, prin sechestrul instituit asupra bunurilor societăților românești și asupra titlului lor de proprietate a terenului din Băneasa și au solicitat despăgubiri în valoare de aproximativ 200 milioane de dolari.