România, cea mai bună reprezentare la nivel european a femeilor angajate în activităţi corelate cu exporturile UE

Economica.net
27 11. 2018
women_working_625x300_41425373470_620x300_45508200

Potrivit documentului remis, marţi, AGERPRES, exporturile UE la nivel mondial sprijină 36 de milioane de locuri de muncă în întreaga Europa, cu două treimi mai multe decât în anul 2000. Dintre acestea, 14 milioane sunt ocupate de femei. În plus, exporturile UE către exterior generează în Uniune o valoare adăugată de 2.300 de miliarde euro. La nivelul României, acestea se ridică la aproape 20 miliarde euro.

„Acest studiu arată cât se poate de clar că schimburile comerciale înseamnă locuri de muncă. Exporturile din UE către întreaga lume asigură mijloacele de trai ale unui număr considerabil şi din ce în ce mai mare de cetăţeni din fiecare colţ al Europei. Aproape 40% dintre persoanele ale căror locuri de muncă sunt susţinute de comerţ sunt femei. De asemenea, activitatea comercială a UE sprijină milioane de locuri de muncă dincolo de graniţele Uniunii, inclusiv în ţările în curs de dezvoltare. Iată încă o dovadă că schimburile comerciale pot fi în egală măsură benefice pentru toate părţile: ceea ce este bun pentru noi este la fel de bun şi pentru partenerii noştri din întreaga lume”, a declarat comisarul pentru comerţ, Cecilia Malmstrom.

În România, aceste locuri de muncă se regăsesc în sectoare precum serviciile (50%), materie primă (24%), maşini şi echipamente de transport (11%), altele (15%). Aceşti angajaţi reprezintă 16,2% din forţa de muncă de la nivel naţional, iar cei mai mulţi dintre ei (61%) au o educaţie medie.

Cu toate că este a opta ţară din UE în funcţie de numărul total al angajaţilor care depind de exporturile Uniunii la nivel mondial, România a avut una dintre cele mai mici creşteri la acest capitol între 2000-2017, de 26% (de la 1,1 milioane, la 1,4 milioane). Ţările cu cel mai mare avans au fost Bulgaria (312%), Slovacia (213%) şi Portugalia (172%).

„La nivelul României, din aceşti cei 1,4 milioane angajaţi, 300.000 au locuri de muncă legate de exporturile altor state membre UE. De asemenea, exporturile României susţin alte 56.000 locuri de muncă din celelalte ţări UE”, se precizează în comunicat.

Cele mai multe locuri de muncă din UE susţinute de comerţul cu restul lumii depindeau în 2017 de exporturile din Germania (8,4 milioane, din care 1,6 milioane în alte state membre), Marea Britanie (4,2 milioane), Franţa (3,4 milioane) şi Italia (3,2 milioane). Raportat la totalul forţei de muncă din UE, aceşti angajaţi reprezintă 15,3%. De la preluarea mandatului de către actuala Comisie, în 2014, numărul de locuri de muncă susţinute de exporturi a crescut cu 3,5 milioane. Acestea sunt, în medie, cu 12% mai bine plătite decât locurile de muncă din restul economiei.