România – cea mai scăzută creştere economică din UE în trimestrul al treilea

Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o creştere de 2,2% în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul al doilea, iar în Uniunea Europeană PIB-ul a urcat cu 2,1% de la un trimestru la altul, în ambele cazuri fiind vorba de un avans identic cu cel consemnat în trimestrul II raportat la primele trei luni din an, arată datele publicate marţi de Eurostat.
AGERPRES - mar, 07 dec. 2021, 13:40
România - cea mai scăzută creştere economică din UE în trimestrul al treilea

Cu excepţia Lituaniei, unde PIB-ul a stagnat, toate statele membre UE au consemnat o creştere a PIB în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul precedent. Însă, în timp ce Austria a avut cea mai mare creştere a PIB de la un trimestru la altul (3,8%), cele mai mici ritmuri de creştere au fost consemnate în România şi Slovacia (ambele cu un avans de 0,4%), scrie Agerpres.

În ritm anual, Produsul Intern Brut al zonei euro a crescut cu 3,9% în zona euro şi cu 4,1% în UE în trimestrul al treilea, după un avans de 14,4% în zona euro şi unul de 13,8% în UE în trimestrul al doilea. În cazul României, ritmul de creştere a încetinit până la 8,1% în al treilea trimestru, de la 13,8% în trimestrul al doilea.

Tot marţi, Eurostat a anunţat că numărul persoanelor ocupate a urcat cu 0,9%, atât în zona euro, cât şi în Uniunea Europeană, în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent. Aceasta după ce în trimestrul al doilea ocuparea a crescut cu 0,8%, atât în zona euro, cât şi în UE.

În perioada iulie-septembrie 2021, ţările membre cu cea mai puternică majorare a ocupării au fost Irlanda (4%), Spania (2,6%) şi Lituania (2,1%), iar ţările cu cele mai modeste creşteri au fost Slovacia şi Croaţia (ambele cu 0,3%), precum şi Suedia, Cehia, Germania, Italia şi România (toate cu 0,4%). Eurostat estimează că în al treilea trimestru din 2021 erau 210 milioane persoane ocupate în Uniunea Europeană, din care 161 de milioane în zona euro.

În ceea ce priveşte România, Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în sus creşterea economică din trimestrul III al acestui an, la 0,4%, de la 0,3% cât estima anterior, iar faţă de perioada similară din 2020, Produsul Intern Brut a înregistrat un avans de 7,4% pe seria brută şi 8,1% pe seria ajustată sezonier. Pe data de 16 noiembrie, INS anunţa că economia României a încetinit la 0,3% în trimestrul III faţă de trimestrul anterior, în timp ce raporta la aceeaşi perioadă a anului trecut avansul PIB a fost de 7,2% pe serie brută şi 8% pe serie ajustată.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...