România, Cipru şi Finlanda – singurele state UE în care inflaţia a crescut în luna mai

Economica.net
14 06. 2012
steag_romania3_62936800

În pofida scăderii, rata inflaţiei în zona euro a rămas pentru a 18-a lună consecutiv peste ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană (BCE), care vrea să menţină creşterea preţurilor sub, dar în apropiere, de două procente, scrie Agerpres.

Ţările cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Grecia şi Suedia ( 0,9% fiecare) şi Bulgaria (1,8%). La polul opus se situează Ungaria (5,4%), Estonia (4,1%), Cipru şi Malta (3,7% fiecare). Comparativ cu luna aprilie 2012, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 20 state membre, a rămas stabilă în trei state şi a crescut în trei ţări (România, Cipru şi Finlanda).

Potrivit Eurostat, în România rată anuală a inflaţiei a crescut de la 1,9% în aprilie la 2,0% în luna mai.

Potrivit datelor prezentate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a coborât uşor la 1,79% în mai 2012, de la 1,8% nivel înregistrat în luna anterioară, nou minim istoric al ultimilor 23 de ani. Cu toate acestea, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României a declarat că rata anuală a inflaţiei a coborât, în prezent, sub 2%, dar ar putea creşte, în septembrie, până la 4% din cauza variaţiei puternice a preţurilor volatile, la legume, fructe şi ouă.