”România competitivă: un proiect pentru o creştere economică sustenabilă”, lansat marţi de Guvern
Conform unui comunicat al Guvernului, documentul poate fi „îmbunătăţit” în urma dezbaterilor şi consultărilor publice pentru că obiectivul Executivului este „îmbunătăţirea formei iniţiale în vederea obţinerii consensului societal asupra ariilor prioritare şi a măsurilor concrete care trebuie întreprinse în vederea atingerii obiectivului de creştere economică sustenabilă”, scrie Mediafax.
La evenimentul organziat de Guvernul României, prin Ministerul Economiei, vor lua cuvântul preşedintele României, Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, viceprim-ministrul Economiei, Costin Borc, ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer.
Liderii politici, premierul Dacian Cioloş şi guvernatorul Băncii Naţionale vor merge la începtul săptămânii viitoare la o nouă rundă de consultări, pe agendă figurând Brexit şi proiectul de ţară postaderare în contextul referendumului din Regatul Unit.