România consumă biodiesel din Polonia, iar rapiţa o exportă. A fost alertată UE

Economica.net
28 03. 2016
fabrica_prio_52490900

„Bunge Prio Biocombustibil, parte a grupului Bunge si a grupului portughez Prio, liderii globali în domeniul agribusiness, în calitate de membru al Asociației Europene de Biodiesel (EBB) atrage atenția asupra distorsiunilor pe care le provoacă în piața europeană practica anumitor operatori economici din Polonia de a exporta biodiesel la prețuri anormal de mici”, se arată într-un comunicat al Bunge Prio.

„EBB și-a exprimat îngrijorarea asupra acestei probleme și a alertat autoritățile europene și naționale, Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF) precum și asociațiile de profil de pe continent, în incercarea de a identifica operatorii implicați și de a stopa acest trafic cât mai curând posibil” se arată în comunicat.
Bunge Prio deţine o fabrică de biodiesel în România, în localitatea Lehliu, cea mai mare rafinărie de biodiesel.

„Cele mai noi date primite de EBB arată că unii operatori economici activi în Polonia și pe piața europeană au profitat abuziv de facilitățile oferite de legislația națională poloneză destinată consumului local, pentru a exporta cantități de biodiesel mascate în biocombusitibil vândut în Polonia, în baza prevederilor RED – directiva europeană care stabilește cotele de biocombustibili pentru statele membre UE. Biodiesel-ul astfel nedistribuit pe piața din Polonia este exportat la prețuri sub piață către țări precum Bulgaria, România, Olanda, Belgia, Italia și chiar pe piața franceză. Operatorii din Polonia, atrage atenția EBB, ar trebui să fie conștienți că efectele unei astfel de decizii, de a exporta la prețuri mai mici biodiesel care figurează a fi destinat pieței poloneze, ar putea avea efecte retroactive asupra certificării lor” se arată în comunicat.

„EBB este profund îngrijorată de o astfel de încălcare flagrantă a legislației și principiilor europene și este decisă să stopeze fluxul de biodiesel polonez, extrem de perturbator și nociv pentru integritatea și competitivitatea pieței europene de biodiesel. Vom acționa pentru a identifica sursa și cele mai eficiente soluții care să păstreze unită piața europeană de biodiesel”, a declarat Alain Brinon, președintele Asociației Europene de Biodiesel.

Potrivit comunicatului, Polonia a exportat 400.000 de tone de biodiesel, principalele piețe de export fiind Olanda, Bulgaria, cât și România. În același timp însă, România a importat în 2015, în total, 50 de mii de tone de biodiesel, în principal din Spania și Italia, dar și din Polonia și Bulgaria. Conform statisticilor europene Intrastat, Bulgaria importă biodiesel din Polonia, pentru ca mai apoi să exporte către țări vecine precum România, Grecia, Ungaria. Statitisicile europene indică faptul că biodiesel-ul din Polonia, care face obiectul investigației, este importat în România atât direct, cât și indirect prin alte state.

„România consumă anual 160 de mii de tone de biodiesel iar importul de biodiesel a reprezentat doar anul trecut aproximativ 30% din piață, cu impact negativ atât pentru producția de biodiesel cât și pentru cererea de ulei de rapiță din România. Din cauza scăderii cererii de biodiesel, pe fondul importurilor din 2015, fermierii români au trimis la export peste 1 milion de tone de rapiță, în loc să fie prelucrată local pentru producția de ulei și biodiesel” se mai arată în comunicat.

Biodieselul este folosit obligatoriu de producătorii de carburanţi care, în urma unei reglementări europene, sunt obligaţi să introducă un anumit procent de biodiesel în carburant. Benzina trebuie să conţină 4,5% biocarburant, iar motorina 6,5%.