România cumpără încă 9 trenuri de lung parcurs și 23 de locomotive – ARF
Potrivit ARF, au fost avizate de către Comitetul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) notele de fundamentare ce justifică necesitatea și oportunitatea achiziției a două noi obiective de investiții, respectiv:
– „ Achiziție de 9 rame electrice interregionale de lung parcurs RE-IR-2”;
– „ Achiziție 23 locomotive electrice noi cu sisteme ERTMS, capabile să atingă viteza de 160 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători”.
Procedurile de achiziție vor fi desfășurate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în calitate de beneficiar în cadrul proiectului „Sprijinirea reducerii consumului de energie prin eficiență energetică în sectorul transporturilor – material rulant durabil pentru serviciile de transport feroviar pe distanțe lungi”, finanțat prin Fondul pentru Modernizare (FM), instrument nou de finanțare ce contribuie la obiectivele Pactului ecologic european prin sprijinirea unei tranziții juste din punct de vedere social către o economie verde, au precizat reprezentanții ARF, pe pagina proprie de Facebook.
Aceștia menționează că propunerea de investiție a fost promovată de MTI și confirmată de BEI ca investiție prioritară, în aplicarea art. 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1001 al Comisiei. Pasul următor în pregătirea achiziției îl constituie adoptarea hotărâririlor de guvern cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici, au mai spus cei de la ARF
Ulterior, ARF va depune la ANAP documentația de achiziție în vederea lansării procedurii și primirii de oferte din partea furnizorilor de material rulant interesați.
Noile investiții, prin FM, contribuie la reducerea consumului de energie prin eficiență energetică în sectorul transporturilor, care va asigura, de asemenea, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu obiectivele Comisiei de reducere a impactului asupra mediului și de îmbunătățire a eficienței energetice.
Procedurile de achiziție vor fi desfășurate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în calitate de beneficiar în cadrul proiectului Sprijinirea reducerii consumului de energie prin eficiență energetică în sectorul transporturilor – material rulant durabil pentru serviciile de transport feroviar pe distanțe lungi, finanțat prin Fondul pentru Modernizare (FM), instrument nou de finanțare ce contribuie la obiectivele Pactului ecologic european prin sprijinirea unei tranziții juste din punct de vedere social către o economie verde.
Acest proiect se înscrie în planul mai larg de înlocuire a parcului de material rulant utilizat în transportul feroviar public de călători din România (în stadiu avansat de achiziție pentru introducerea în circulația cu călători ARF are, în prezent, 66 rame electrice de lung parcurs, 62 rame electrice de scurt parcurs, 16 locomotive electrice și 12 automotoare electrice pe combustie de hidrogen; în pregătire sunt 23 locomotive electrice și 60 rame electrice de scurt parcurs).