România de 11 milioane de oameni – Populaţia rezidentă a ţării s-ar putea reduce cu până la 8,8 milioane persoane, până în 2060

Populaţia rezidentă a României se va reduce, până în 2060, cu valori cuprinse între 3,6 milioane persoane şi 8,8 milioane persoane, iar populaţia feminină va continua să fie predominată, conform unui studiu al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - vin, 01 dec. 2017, 08:23
România de 11 milioane de oameni - Populaţia rezidentă a ţării s-ar putea reduce cu până la 8,8 milioane persoane, până în 2060

INS a luat în calcul la estimarea populaţiei cinci variante: constantă, pesimistă, medie, intermediară şi optimistă.

Varianta constantă reprezintă o ‘variantă reper‘, cu rolul de a compara rezultatele obţinute prin menţinerea valorilor fertilităţii, speranţei de viaţă şi migraţiei nete din anul 2015 înregistrate în cadrul fiecărui judeţ. În varianta constantă, România ar urma să ajungă, în anul 2060, la 11 milioane de locuitori.

În varianta optimistă, pentru anul 2060, rezultatul proiectării la nivel naţional este de 16,3 milioane locuitori, iar în varianta pesimistă de 12,5 milioane locuitori.

Varianta medie reprezintă varianta cea mai plauzibilă asupra evoluţiei populaţiei, pe baza căreia România ar urma să aibă, în anul 2060, o populaţie rezidentă de 13,8 milioane locuitori, conform INS.

În varianta intermediară, populaţia rezidentă este estimată, în anul 2060, la 15,4 milioane locuitori.

‘În toate variantele de proiectare, populaţia rezidentă a ţării se va reduce cu valori cuprinse între 3,6 milioane persoane (varianta optimistă) şi 8,8 milioane persoane (varianta constantă). Populaţia feminină ar continua să fie predominantă. Ponderea acesteia în populaţia rezidentă totală în anul 2060 ar fi aproape egală în ambele variante de proiectare (51,5% în varianta optimistă şi 52% în varianta constantă), înregistrând o creştere faţă de anul 2015 (51,2%)’, se menţionează în studiu.

În profil teritorial, în varianta medie, populaţia rezidentă a tuturor judeţelor se va diminua, cu excepţia judeţului Ilfov, care va înregistra o creştere a populaţiei, în anul 2060, cu aproximativ 216.700 persoane (cu 49,5%).

Tot în 2060, municipiul Bucureşti ar urma să aibă în continuare cea mai numeroasă populaţie (1,38 milioane persoane), urmat de judeţul Iaşi (a cărui populaţie va scădea la 728.700 persoane). De asemenea, Tulcea ar înregistra o reducere a populaţiei cu aproximativ 97.800 persoane şi va rămâne în continuare judeţul cel mai puţin populat.

Dintre cele opt regiuni de dezvoltare, în comparaţie cu anul 2015, populaţia rezidentă a regiunii Sud-Vest Oltenia ar urma să se reducă la jumătate în anul 2060. La polul opus va fi regiunea Bucureşti-Ilfov care ar înregistra o scădere de numai 10,8%, datorată creşterii populaţiei judeţului Ilfov. Scăderea populaţiei din celelalte regiuni ar fi cuprinsă între 22,4% în regiunea Nord-Est şi 44,5% în regiunea Sud-Muntenia.

Pe sexe, în varianta medie de proiectare, populaţia masculină s-ar reduce, în anul 2060, cu 31,4% faţă de anul 2015, iar populaţia feminină ar înregistra o scădere cu 29,6%. Judeţele Cluj, Iaşi, Sibiu şi Timiş vor înregistra cele mai mici diminuări ale populaţiei feminine (sub 10%), iar judeţul Iaşi va înregistra singura diminuare sub 10% a populaţiei masculine (de 6,1%).

Judeţele cu cele mai mari diminuări, atât pentru populaţia feminină, cât şi cea masculină, vor fi Teleorman (-60% pentru populaţia feminină şi -62,6% pentru populaţia masculină) şi Olt (-56,7% pentru populaţia feminină şi -60,2% pentru cea masculină).

Pe de altă parte, în anul 2060, în judeţele Giurgiu, Iaşi, Sălaj, Tulcea şi Vaslui ponderea populaţiei feminine va fi sub 50% din totalul populaţiei rezidente. Judeţele Dolj, Gorj şi municipiul Bucureşti vor înregistra cea mai mare pondere a populaţiei feminine (de peste 53%).

Conform raportului ‘World Population Prospects: The 2017 Revision1‘, din acest an, întocmit de Divizia pentru Populaţie din cadrul Departamentului pentru Afaceri Economice şi Sociale al ONU, populaţia estimată a lumii va fi, în anul 2050, de aproape 9,8 miliarde persoane, iar în anul 2100 populaţia prognozată va ajunge la 11,2 miliarde locuitori.

Populaţia lumii va creşte anual în medie cu aproximativ 43,8 milioane locuitori. Jumătate din creşterea populaţiei până în anul 2050 va proveni din nouă ţări: India, Nigeria, Republica Democratică Congo, Pakistan, Etiopia, Tanzania, SUA, Uganda şi Indonezia. Până în 2050, şapte ţări africane vor face parte din topul primelor 20 de ţări cu cei mai mulţi locuitori.

După anul 2024, populaţia Indiei va depăşi numeric populaţia Chinei, devenind astfel cel mai populat stat din lume. Astfel, în anul 2050, populaţia Indiei va ajunge la 1,66 miliarde locuitori, în timp ce populaţia Chinei va atinge 1,36 miliarde locuitori.

Te-ar mai putea interesa și
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea de 4.900 mc/s, apoi staţionar cu tendinţă de scădere la sfârşitul......
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...
Turcia plănuiește să deschidă trei centrale nucleare până în 2035
Turcia plănuiește să deschidă trei centrale nucleare până în 2035
Turcia intenţionează să construiască trei centrale nucleare până în 2035, a anunţat vineri ministrul turc al Energiei ...
Mark Rutte anunță că NATO își va consolida prezența în Marea Baltică, după ce un cablu submarin care făcea legătura între Finlanda și Estonia a fost avariat
Mark Rutte anunță că NATO își va consolida prezența în Marea Baltică, după ce un cablu submarin care făcea legătura ...
NATO îşi va consolida prezenţa în Marea Baltică în urma avarierii cablului electric submarin Estlink 2, a declarat ...