România de poveste: Semenic, paradisul pierdut VIDEO

Economica.net
04 02. 2012

Munţii Semenicului îţi aduc în faţa ochilor peisaje ca-n poveşti. Pentru pasionaţii de sporturi de iarnă şi nu numai, această zonă este un adevărat paradis montan, cu şase pârtii de schi, zăpadă naturală din octombrie până în mai, numeroase trasee turistice, aer curat, linişte. Ce mai, o bucată de Românie care te lasă fără suflare. Cât timp îţi ţii ochii pe frumuseţile naturii.

În rest, peisajul este dezolant. Hotelurile din staţiune, care altă dată gemeau de turişti, arată acum ca după război. Statul le-a vândut, iar investitorii care le-au cumpărat le-au lăsat în paragină. De 11 ani, în Semenic nu se mai mişcă nimic, turismul aproape că a murit din cauza privatizărilor dezastruoase. Un investitor din Galaţi care a pus mâna pe mai multe hoteluri din zonă, este unul dintre cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 600 de milioane de euro şi ocupând locul 8 în topul Forbes pe 2011. Stoica Gruia spune că a „tot băgat bani într-o gaură” până acum şi nu pare dispus să mai facă ceva. Mai ales că „de la Timişoara mai pui 200 de kilometri şi ajungi în Austria”.

La 6 km mai jos, pe acelaşi munte, în aceeaşi Românie afacerile se fac altfel. Cu pasiune şi interes. Ioan Popa, alt român aflat în acelaşi top al bogaţilor, a investit jumătate de milion de euro în primul telescaun
din zonă şi într-o pârtie artificială. Are o avere estimată la peste 11 milioane de euro, de câteva sute de
ori mai mică decat cea a lui Gruia. Dar ce face, face cu convingere şi pasiune şi nu se mulţumeşte să le dea ordine angajaţilor, ci munceşte cot la cot cu ei. Lui i se datorează faptul că zona Semenicului nu a murit de tot din punct de vedere turistic. Şi nu vrea să se oprească aici.