România derulează investiţii în infrastructura IT pentru digitalizarea serviciilor, precum fluxul documentelor de stare civilă
‘Este evident faptul că ne dorim cu toţii să scăpăm de drumurile făcute la instituţiile publice, de statul la cozi şi de teancurile de documente care ni se solicită (…) MCSI materializează ideea de digitalizare prin implementarea mai multor proiecte în parteneriat cu celelalte structuri guvernamentale. De exemplu, fluxul documentelor de stare civilă va fi digitalizat prin demararea proiectului ‘Sistemul informatic integrat pentru emiterea actelor de stare civilă’- SIIEASC (…) Obiectivul general al proiectului constă în informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea şi eliberarea efectivă a documentelor de stare civilă, precum şi implementarea suportului necesar dezvoltării şi accesării serviciilor electronice care au la bază informaţii primare de stare civilă. Astfel, prin SIIEASC vor fi create premisele modernizării sistemului de emitere a actelor de stare civilă aferente evenimentelor primare de viaţă, fiind vorba despre naştere, căsătorie, divorţ şi deces. Mai mult, se va reduce timpul de soluţionare a cererilor venite din partea cetăţenilor pentru emiterea acestor documente, iar statul la rând în faţa ghişeelor va dispărea’, a afirmat Cojocaru.
Acesta a menţionat că proiectul este realizat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în parteneriat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), iar finanţarea provine prin Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
Potrivit ministrului, alte ţinte în derularea procesului de debirocratizare sunt reprezentate de implementarea de proiecte în parteneriate cu Ministerul Educaţiei, precum şi cu Ministerul Sănătăţii.
‘Lista colaborărilor nu se încheie aici, MCSI fiind partener cu Ministerul Educaţiei, în realizarea proiectelor Wireless Campus, Biblioteca Virtuală şi Catalogul Electronic, în timp ce, pe domeniul medical, lucrăm la implementarea mai multor proiecte, precum ‘Concediile medicale şi biletele de trimitere’ emise electronic sau Constituirea la nivel naţional a ‘Registrului Bolilor’. Echipa din cadrul MCSI nu neglijează niciun domeniu şi sprijină toate instituţiile publice care doresc să dezvolte proiecte. Astfel, în anul Centenarului Marii Uniri, lucrăm împreună cu reprezentanţii Ministerului Culturii la digitalizarea patrimoniului naţional’, a spus ministrul Comunicaţiilor.
La sfârşitul lunii iunie, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, declara că procesarea informatică a actelor de stare civilă a fost demarată în data de 25 iunie 2018, valoarea proiectului fiind de 185 milioane de lei, iar durata de implementare se întinde pe 36 de luni.
‘Astăzi, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Afacerilor Interne au demarat, prin semnarea contractului de finanţare, un program important pentru români, (…) pentru România, adică un sistem integrat de procesare în sistem informatic a tuturor actelor de stare civilă pentru cetăţeni, mai precis 50 de milioane de acte de stare civilă’, a declarat Rovana Plumb, la Palatul Victoria.
Astfel, certificatele de naştere, de căsătorie, de divorţ şi de deces vor fi procesate printr-un sistem informatic integrat şi depunerea formularelor, plata taxelor şi programarea pentru eliberarea de documente de stare civilă se vor face online.