România devine hub-ul de producţie al grupului suedez Holmbergs, după achiziţionarea companiei Te-Rox Prod

Grupul suedez Holmbergs, specializat în producţia de soluţii de siguranţă pentru pasagerii auto, îşi va reloca o parte din producţia din Ungaria şi Lituania în România, după achiziţionarea recentă a companiei Te-Rox Prod.
Economica.net - mie, 02 dec. 2020, 11:29
România devine hub-ul de producţie al grupului suedez Holmbergs, după achiziţionarea companiei Te-Rox Prod

Astfel, România devine, prin fabricile Te-Rox Prod de la Paşcani, Roman şi Ruginoasa, hub-ul central de producţie al grupului, de unde produsele vor ajunge pe pieţele din Europa, SUA şi Asia, regiunea cu cea mai rapidă creştere în ultima perioadă, conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Doina Cepalis, fondatoarea şi proprietara Te-Rox Prod, va avea în continuare un rol fundamental în grup, urmând să fie administrator al afacerilor din România ale grupului şi să ocupe un loc în Consiliul de Administraţie, în calitate de acţionar.

„Prin vânzarea către Holmbergs se creează premisele dezvoltării brandului pe care l-am fondat în 2007 şi care este astăzi o platformă industrială foarte bine organizată. Holmbergs a găsit în Te-Rox Prod partenerul potrivit pentru dezvoltarea producţiei în Europa deoarece avem structura de rezistenţă pe care aceştia o căutau pentru a implementa strategia de extindere. Sunt sigură că tranzacţia deschide noi perspective de dezvoltare şi mă bucur că partenerii suedezi mută centrul de greutate al producţiei în România. Este o confirmare a talentului, pasiunii, cunoştinţelor echipei Te-Rox, formată din 900 de oameni alături de care am crescut şi am ajuns astăzi să avem o relevanţă globală”, a spus Doina Cepalis.

După un an de discuţii preliminare, procesul de negociere şi due diligence între Te-Rox Prod şi Holmbergs a început în aprilie 2020 şi s-a încheiat cu semnarea acordului de achiziţie, pe 20 noiembrie 2020.

„Reuşita mă bucură cu atât mai mult cu cât negocierile au avut loc în plină pandemie. A fost un proces de due diligence derulat în premieră exclusiv online, fără vizite la fabrici. Am avut consilieri profesionişti, care au contribuit la succesul procesului şi aş vrea să mulţumesc echipei M&A a PricewaterhouseCoopers România condusă de George Ureche, precum şi caselor de avocatură D&B Davis si Baias şi RTPR”, a adăugat Doina Cepalis.

În 2007 când a fost înfiinţată, Te-Rox Prod a avut afaceri de 250.000 de euro din vânzarea de huse şi soluţii de siguranţă pentru scaunele auto pentru copii. Un an mai târziu, cifra de afaceri a crescut la 4 milioane de euro, pentru ca în 2009 să fie de 11 milioane de euro, propulsând-o în poziţia de lider european.

Grupul suedez Holmbergs a fost înfiinţat în urmă cu 80 de ani la Halmstad şi livrează anual sisteme de siguranţă pentru peste 13 milioane de scaune auto pentru copii. Prin achiziţia companiei româneşti, Holmbergs accesează o platformă pentru continuarea dezvoltării, având ca obiective accelerarea creşterii în Asia şi pe pieţe mai puţin mature unde încep să fie instituite măsuri stricte de siguranţă auto.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto continuând să reducă preţurile vehiculelor electrice (EV), pentru a......
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...