România, după Papua Noua Guinee în clasamentul libertăţii presei. Ţara noastră a coborât în topul mondial

România a coborât trei locuri, de pe 42 pe 45, în clasamentul mondial privind respectarea libertăţii presei realizat anual de organizaţia franceză Reporters sans Frontières (RSF), situându-se în acest top după Papua Noua Guinee, însă înainte de SUA.
Economica.net - mie, 12 feb. 2014, 13:33
România, după Papua Noua Guinee în clasamentul libertăţii presei. Ţara noastră a coborât în topul mondial

Republica Moldova s-a situat pe locul 56, în coborâre cu un loc faţă de anul precedent, potrivit site-ului rsf.org.

În acest clasament care cuprinde 180 de ţări, cu una mai mult faţă de anul trecut, pe primul loc se situează Finlanda, fiind urmată în top, în ordine, de Olanda, Norvegia, Luxemburg, Andorra, Liechtenstein, Denemarca, Islanda, Noua Zelandă şi Suedia.

Ungaria se situează pe locul 64 în acest top al libertăţii presei, în timp ce Bulgaria se află pe locul 100.

În acelaşi clasament, Republica Cehă se află pe locul 13, Germania, pe 14, Polonia, pe 19, Slovacia, pe 20, Lituania, pe 32, Marea Britanie, pe 33, Slovenia, pe 34, Spania, pe 35, Serbia, pe 54, Croaţia, pe 65, Israel, pe 96, Grecia, pe 99, Rusia, pe 148, Turcia, pe 154, China, pe 175.

Pe ultimele locuri în acest loc se află Turkmenistan (178), Coreea de Nord (179) şi Eritreea, un stat din nord-estul Africii (pe locul 180)

Potrivit unui comunicat remis de RSF cu prilejul lansării acestui clasament, libertatea presei a cunoscut un declin în numeroase ţări, precum Statele Unite ale Americii, Republica Central Africană şi Guatemala, însă a cunoscut îmbunătăţiri în Ecuador, Bolivia şi Africa de Sud.

Libertatea presei a scăzut în ţări marcate de conflicte, precum Republica Central Africană, Mali şi Siria, dar şi în democraţii cu tradiţie, care însă „interpretează în mod abuziv conceptul de securitate naţională”, precum SUA, au spus reprezentanţii RSF.

Între ţările care au fost marcate de conflicte în ultimul an, fapt care a influenţat în mod negativ libertatea presei, RSF reţine şi Turcia şi Bulgaria.

Christophe Deloire, secretar general al RSF, a spus că acest clasament are la bază mai multe criterii, între care nivelul abuzurilor, asigurarea pluralismului, independenţa media, mediul şi autocenzura, legislaţia, transparenţa şi infrastructura.

RSF este o organizaţie nonguvernamentală, cu sediul central la Paris, care militează pentru libertatea presei şi pentru libertatea de exprimare în întreaga lume şi care activează de 28 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul său îi vizează pe micii producători, „sclavul salariat cocoşat de credite, vânzătorul de la hipermarketul străin”
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Răspunsul la întrebarea de ce a primit cele mai......
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau ...
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1 a anunţat că a ajuns la un acord de principiu cu General Motors (GM) pentru a sprijini încorporarea GM/Cadillac ...
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice – raport BERD
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice ...
O revenire globală a politicilor industriale care îşi propun să protejeze interesele domestice ameninţă cooperarea ...