România, tot mai expusă presiunii Rusiei în Marea Neagră – raport

Raportul atrage atenţia că strategia Kremlinului în Marea Neagră ar putea include manipularea ideii ‘României Mari’ pentru promovarea disputelor regionale cu Republica Moldova şi Ucraina, susţinerea activităţilor separatiste precum cele ale secuilor din Transilvania sau perturbarea exploatării resurselor ţării noastre din Marea Neagră printr-o dispută juridică privind apele teritoriale revendicate de Moscova după anexarea Crimeii.

Neglijarea flancului de securitate de la Marea Neagră de către SUA şi NATO şi neutralizarea de către Rusia, inclusiv prin cucerirea Crimeii, a litoralului estic şi nordic, au expus tot mai mult România şi Bulgaria presiunii Moscovei. Rusia a desfăşurat numeroase nave şi avioane purtătoare de rachete în regiunea Mării Negre, care împreună cu rachetele Iskander din Crimeea plasează întregul litoral al Mării Negre în raza de acţiune a rachetelor ruse convenţionale şi nucleare. În prezent, niciunul dintre aliaţii SUA în această parte a Europei nu posedă capabilităţi de apărare antirachetă şi antiaeriene eficiente, se menţionează în raportul singurului ONG american dedicat exclusiv studiului Europei Centrale şi de Est.

NATO are o prezenţă limitată în Marea Neagră, UE s-a dovedit a fi incapabilă să gestioneze mediul de securitate al zonei, în timp ce influenţa şi interesul SUA s-au diminuat pe durata celor două mandate ale administraţiei Barack Obama. Între timp, organizaţiile de cooperare regională de la Marea Neagră şi diversele organisme legate de NATO s-au dovedit a fi slabe şi ineficiente, în timp ce noile state membre ale Alianţei dispun de capabilităţi militare insuficiente pentru a descuraja Moscova, apreciază autorii raportului intitulat ‘Black Sea Rising: Russia’s Strategy in Southeast Europe’.

Escaladarea militară şi nemilitară a Rusiei prezintă ameninţări pentru cele două state membre NATO expuse – România şi Bulgaria – în condiţiile în care capabilităţile sale navale sunt mult superioare celor maritime şi aeriene ale fiecăreia dintre cele două ţări, iar operaţiunile NATO în Marea Neagră sunt condiţionate de Convenţia de la Montreux, care prevede printre altele că navele de război ale statelor neriverane nu pot staţiona mai mult de 21 de zile.

Cu o capacitate limitată de a proiecta o imagine de putere în afara exerciţiilor periodice ale NATO de la Marea Neagră, România este nepregătită să facă faţă unei Mări Negre puternic militarizate, care ar pune în pericol rutele comerciale şi resursele energetice explorate în prezent de Bucureşti. De asemenea, se menţionează în raportul CEPA, posibile efecte ale crizei de securitate ar putea fi restricţionarea legăturilor dintre porturile de la Marea Neagră şi cele de la Dunăre din Europa Centrală, blocarea canalului Dunăre Marea-Neagră şi limitarea legăturilor comerciale cu ţările non-UE, precum Turcia. O extindere a războiului ‘prin intermediar’ al Rusiei spre Odesa şi partea ucraineană a Deltei Dunării ar putea sufoca această arteră foarte importantă şi provoca importante pierderi pentru ţările care folosesc Dunărea ca punct comercial de acces spre inima Europei.

Autorii raportului estimează că forţele navale combinate ale Bulgariei, României, Ucrainei şi Georgiei nu sunt pe măsura prezenţei navale a Rusiei în regiune, în timp ce cele ale Turciei, mai substanţiale, nu reprezintă ele singure o provocare pentru puterea militară navală regională a Rusiei. Principala problemă pentru România şi Bulgaria este forţa lor navală slabă. Forţa de luptă navală a României se bazează pe câteva fregate învechite susţinute de o jumătate de duzină de corvete. Capabilităţile militare depăşite ale României şi ritmul lent de modernizare a sistemelor antiaeriene, antirachetă şi antinavă reprezintă pur şi simplu un bonus pentru Moscova, susţin aceştia.

În secţiunea dedicată strategiilor Kremlinului pentru obţinerea controlului în Marea Neagră, raportul CEPA notează că în latura nemilitară sunt incluse demersuri ca încurajarea nemulţumirilor etnice, religioase şi teritoriale, precum şi a instabilităţii politice şi protestelor sociale. De asemenea, Moscova are şi instrumente economice de presiune, ca restricţiile comerciale, deţinerea unor infrastructuri-cheie şi sistarea aprovizionării cu energie.

În ceea ce priveşte România, raportul CEPA notează că Kremlinul ar putea încerca să manipuleze ideea latentă a ‘României Mari’ pentru a promova disputele regionale cu Republica Moldova şi Ucraina, să infiltreze sabotori, să orchestreze proteste şi susţină activităţi separatiste precum cele ale secuilor în Transilvania.

De asemenea, autorii analizei apreciază că există un risc de perturbare a exploatării de către România a resurselor sale de la Marea Neagră fie prin hărţuire, fie prin declanşarea unei dispute juridice legate de apele teritoriale revendicate de Rusia după anexarea Crimeii. În plus, turismul şi comerţul prin porturile Constanţa, Varna sau altele de la Marea Neagră sau de-a lungul Dunării ar putea fi şi ele afectate.

Latura militară a strategiei Kremlinului presupune, pe de altă parte, exploatarea controlului efectiv al Rusiei asupra Mării Negre pentru a face presiuni asupra statelor riverane, precum Ucraina, Georgia, România şi Bulgaria. Cucerind peninsula Crimeea, Rusia a obţinut acces la câteva sute de kilometri de coastă suplimentari şi acces la cel mai important port la Marea Neagră, Sevastopol, dar a şi dobândit o zonă maritimă de trei ori mai mare decât teritoriul Crimeii.

Expansiunea şi modernizarea flotei de la Marea Neagră a devenit una dintre priorităţile cele mai importante pentru Kremlin, Rusia intenţionând să-şi mărească până în 2020 prezenţa militară în Crimeea şi să instaleze noi infrastructuri militare în regiunea separatistă georgiană Abhazia, desfăşurând în acelaşi timp noi unităţi mobile de coastă pentru lansarea de rachete. Practic, notează raportul CEPA, Moscova construieşte o reţea de apărare combinată aeriană şi navală pentru a ameninţa şi a interzice într-un final accesul flotelor străine în Marea Neagră.

De asemenea, Moscova lucrează la înfiinţarea unui comandament al Forţelor de Operaţiuni Speciale care ar putea efectua misiuni convenţionale şi neconvenţionale pentru a destabiliza statele vizate. Anexarea Crimeii şi izbucnirea conflictului din estul Ucrainei au asigurat oportunităţi ample pentru implicarea forţelor pentru operaţiuni speciale şi a unităţilor de elită într-un război limitat. Cu o bază puternică în Crimeea, Rusia poate lansa destul de rapid operaţiuni amfibii oriunde în Marea Neagră. În cazul unui război între Republica Moldova şi provincia sa separatistă Transnistria, forţele pentru operaţiuni speciale ar putea fi folosite pentru operaţiuni diversioniste sau pentru a ameninţa România şi a o descuraja să intervină în numele guvernului de la Chişinău, scriu autorii raportului.

Obţinerea controlului asupra Mării Negre este o componentă-cheie a politicii revizioniste a Rusiei în tentativa sa de a redeveni un pol de putere în regiunea eurasiatică şi reprezintă o încercare de a anula progresele realizate de NATO în regiune în ultimele două decenii. Obiectivul nu este numai de a proteja flancul sudic al Federaţiei Ruse, ci şi de a intimida vecinii săi expuşi şi neprotejaţi, interzicând practic accesul Ucrainei, Moldovei şi Georgiei în NATO. În ceea ce priveşte România şi Bulgaria, obiectivul Moscovei este de a neutraliza flancul estic al NATO, de a se asigura că guvernele acestor ţări nu se opun ofensivelor internaţionale ale Moscovei şi că militarii NATO nu pot descuraja desfăşurările sale de unităţi navale, se mai notează în raport.