România este al doilea cel mai mare exportator și importator de grâu din Uniunea Europeană

23 05. 2023
grau-shutter

Conform acestor date, Franţa a rămas cel mai mare exportator de grâu moale din UE în acest sezon, cu 9,6 milioane de tone exportate până la data de 21 mai anul curent, urmată de România cu 3,96 milioane de tone. Pe locurile următoare se situează, în ordine, Germania cu 3,53 de milioane de tone de grâu exportate, şi Polonia cu 2,85 de milioane de tone de grâu exportate.

Pe de altă parte, datele Comisiei mai arată că importurile de grâu moale ale UE au explodat în sezonul actual, cu o creştere de 239% până la 7,9 milioane de tone, comparativ cu 2,35 de milioane de tone importate în aceeaşi perioadă a sezonului 2021/22. Topul marilor importatori de grâu din UE are pe prima poziţie Spania, cu 3,36 milioane de tone, urmată de România, care a importat 893.000 de tone de grâu moale, şi Polonia, cu importuri de 819.000 de tone de grâu moale. Aproximativ cinci milioane de tone de grâu au fost importate în UE din Ucraina până la data de 21 mai anul curent, faţă de 351.000 de tone în aceeaşi perioadă a sezonului 2021/22.

La porumb, UE a exportat o cantitate de 2,87 de milioane de tone până la data de 21 mai anul curent, iar mai mult de jumătate din această cantitate, adică 1,64 de milioane de tone, a fost exportată de România. În aceeaşi perioadă, UE a importat 23,9 milioane de tone de porumb, iar o cantitate de 1,34 de milioane de tone a fost importată numai de România.

Săptămâna trecută, oficialii operatorului bursier european Euronext au anunţat că se uită spre România, cel mai mare exportator de porumb din Uniunea Europeană, ca o zonă de livrare fizică pentru contractul său futures pe porumb, în cadrul unei iniţiative destinate creşterii activităţii pentru acest contract.

Potrivit datelor provizorii anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS), anul trecut, România a obţinut o producţie de porumb boabe de 8,2 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,47 de milioane de hectare, în timp ce în 2021 recolta a fost de 14,82 de milioane de tone raportate de pe 2,54 de milioane de hectare.