România este mai competitivă, spune Guru Mobius de la Fondul Proprietatea

08 10. 2014
mark_mobius_mic_87408900

După ce a scăpat cu bine de criza datoriilor suverane, „România a rezistat recentelor tensiuni dintre Ucraina, Rusia şi Occident. Vedem, de asemenea, unele evoluţii pozitive: rata şomajului şi ratele dobânzilor sunt în prezent la niveluri scăzute, iar venitul disponibil este în creştere”, scrie Mark Mobius, preşedintele executiv al Franklin Templeton Investments, care administrează Fondul Proprietatea.

Mark Mobius, supranumit Guru al pieţelor emergente, a publicat pe blogul său, comentarii referitoare la clasamentul global al competitivității realizat de World Economic Forum, în care a analizat şi poziţia României.

Totuşi, în România, progresul a fost lent, iar consumul local a fost foarte scăzut din 2008 şi abia acum începe să-și revină. România a făcut paşi mari înainte, dar credem că încă mai are mult până să devină mai competitivă la nivel global. Oamenii nu au cheltuit efectiv, aşa încât credem că cererea internă ar putea reprezenta următorul motor de creştere al României, pe lângă creșterea producției industriale și a exporturilor”, continuă Mark Mobius.

Guru Mobius invocă şi creşterea PIB în primele două trimestre față de aceleași perioade ale anului trecut (3,8, respectiv 1,4), dar ignoră scăderea din Trimestrul II faţă de trimestrul anterior.

„Ca investitori în România, acordăm o mare atenţie implementării unor standarde potrivite de guvernanță corporativă şi credem că este esenţial pentru companiile de stat să devină mai competitive şi mai profitabile. Guvernul României are în vedere, de asemenea, vânzarea mai multor acțiuni in companii controlate de stat, fapt pe care îl apreciem ca pozitiv. Am observat că buna guvernanță corporativă conduce, de obicei, la performanţă în piață, şi ar trebui să fie în beneficiul acţionarilor și al țării”, mai spune preşedintele executiv al Franklin Templeton Investment.