România este pe ultimul loc în UE în privinţa digitalizării, dar are un potenţial foarte mare de dezvoltare în sectorul IT – studiu PwC

Economica.net
31 10. 2017
online_72291600_64910600

Conform analizei PwC, România se clasează pe locul 28 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte indicele DESI- Digital Economic and Society Index, calculat de Comisia Europeană.

‘Nouă, românilor, ne place să ne mândrim cu vitezele excepţionale ale serviciilor noaste de bandă largă de mare viteză, cu calitatea specialiştilor IT, care sunt foarte căutaţi de către marii jucători globali din domeniul tehnologiei, şi cu invenţiile şi aplicaţiile IT lansate în România. Însă privită la nivel statistic, performanţa ţării noastre în ceea ce priveşte digitalizarea este mai degrabă modestă. Mai avem încă multe de făcut pentru a beneficia cu adevărat de a patra revoluţie industrială, cea digitală, iar analiza PwC a venit cu o serie de recomandări pentru a valorifica la maximum potenţialul ţării’, a declarat Ionuţ Simion, country managing partner, PwC România, coordonatorul acestui studiu.

În document se menţionează că, deşi România are performanţe în ceea ce priveşte abonamentele la servicii de mare viteză (locul 2 în Uniunea Europeană), precum şi cu privire la preţul relativ raportat la venit pentru serviciile fixe de bandă largă (locul 10), ţara noastră se situează pe locul 22 din 28 în ceea ce priveşte conectivitatea, având de recuperat în privinţa acoperirii serviciilor de telefonie fixă de bandă largă, precum şi în acoperirea serviciilor mobile 4G.

De asemenea, România se situează pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte utilizarea Internetului de către cetăţeni, în pofida faptului că reţelele de socializare şi apelurile video sunt utilizate din ce în ce mai mult. Românii manifestă reticenţă când vine vorba de tranzacţii şi servicii bancare online, astfel încât doar 12% din populaţia ţării face achiziţii online, iar 90% din volumul comenzilor plasate online au fost achitate cu numerar la livrare.

‘La nivel de ţară, se observă o întârziere şi în ceea ce priveşte integrarea tehnologiei digitale în afaceri, chiar dacă au fost înregistrate unele progrese. Astfel, a crescut ponderea firmelor din România care utilizează platformele de socializare (8%). În schimb, doar 7% dintre IMM-uri îşi vând produsele folosind platforme online, vânzările online reprezentând doar 4,3% din cifra de afaceri a acestor companii. În România însă doar 7% din volumul vânzărilor totale se fac online, mai puţin de jumătate faţă de media UE (16%)’, conform analizei PwC.

Totodată, România se situează pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte capitalul uman, dar a înregistrat progrese comparativ cu anul precedent, în special în privinţa numărului persoanelor care accesează mediul online (56%) şi nivelului competenţelor digitale şi numărului de specialişti în Tehnologia Informaţiilor şi a Comunicaţiilor (1,9%).

‘Trebuie totuşi spus că România beneficiază de un număr mare de absolvenţi în domeniul ştiinţei, tehnologiei, matematicii şi ingineriei, 1,6 % dintre românii cu vârste între 20 şi 29 de ani având astfel de specializări. Deşi acest nivel este în scădere faţă de anii trecuţi, este apropiat de media UE. Prin urmare, vorbim totuşi de un număr destul de mare de specialişti în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, care reprezintă un avantaj competitiv al României în atragerea de investiţii în sectorul IT&C’, a precizat Andreea Mitiriţă, director, Consultanţă Fiscală, unul dintre autorii studiului.

Tot pe ultimul loc se clasează România şi în privinţa prestării de servicii publice în sfera digitală. Totuşi, în ultimul an, s-au înregistrat progrese comparativ cu anul anterior în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor publice digitale, prin creşterea numărului de servicii care pot fi efectuate online şi prin pre-completarea automată a formularelor pentru cetăţeni. În plus, România a progresat şi în ceea ce priveşte promovarea politicilor privind ‘open data’.

Conform unei analize realizate de PwC, în parteneriat cu Centrul de Studii Economice Europene (ZEW) şi Universitatea din Mannheim, în privinţa nivelului de impozitare a domeniului digital, România se situează printre ţările cu o rată de impozitare favorabilă (locul 8 din 33 de economii analizate la nivel global), dar costul capitalului, pentru acest sector, este relativ ridicat (locul 16 din 33).

În document se face referire la o altă analiză, făcută de Organizaţia Naţiunilor Unite, ce clasează România pe locul 75 din 193 de economii din întreaga lume privind eficienţa e-guvernării.

PwC vine cu câteva recomandări în vederea maximizării potenţialului României în sectorul digital, precum: investiţii în infrastructura inteligentă care să permită construirea ecosistemului de servicii digitale; crearea unui forum privind banda largă; încurajarea unei abordări locale; facilităţi fiscale sau subvenţii pentru a încuraja achiziţionarea de abonamente în bandă largă.

În ceea ce priveşte dezvoltarea competenţelor digitale ale capitalului uman, PwC recomandă în primul rând introducerea mai multor materii privind tehnologia informaţiei în curicula şcolară, încurajarea participării la Open Education Europa, organizarea de campanii de promovare (awareness-raising), ajutor pentru formare şi acordarea de subvenţii, încurajarea companiilor din sectorul privat să organizeze cursuri de tip training, internship-uri, workshop-uri pentru elevi/studenţi (după modelul Atelierul Digital – Google).

De asemenea, în vederea îmbunătăţirii utilizării internetului se recomandă să se actualizeze legislaţia privind comerţul electronic, promovarea serviciilor bancare online, transpunerea iniţiativelor UE referitoare la securitatea cibernetică, precum şi lansarea unui certificat de tip Trustmark.

În ceea ce priveşte integrarea tehnologiei digitale se recomandă definirea unei strategii pentru digitalizarea industriei, încurajarea şi susţinerea IMM-urilor cu vânzări online şi a comerţului digital transfrontalier, crearea de centre de testare a tehnologiilor şi conectarea caselor de marcat la serverele ANAF.

Nu în ultimul rând, PwC vine cu recomandări şi referitor la dezvoltarea serviciilor publice digitale, printre care se numără: creşterea numărului de servicii şi soluţii e-Gov şi promovarea acestora într-un mod eficient; transpunerea Directivei 2014/55/UE privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice şi extinderea progresivă a domeniului de aplicare şi în alte sectoare; depunerea online a tuturor declaraţiilor, implementarea unor sisteme electronice de control al TVA şi introducerea unui document standardizat pentru auditul fiscal – SAFT.