România este statul UE cu cele mai mici cheltuieli pentru sănătate din PIB

România este statul UE cu cele mai mici cheltuieli pentru sănătate din PIB, acestea ajungând - de la 5,6% din PIB în 2009, faţă de media UE de 9,9% - la doar 3,7% în 2011, finanţarea fiind la două treimi din minimul necesar, potrivit unui studiu dat publicităţii joi.
Economica.net - J, 17 mai 2012, 16:05
România este statul UE cu cele mai mici cheltuieli pentru sănătate din PIB

Studiul realizat de ExpertForum (EFOR), împreună cu Local American Working Group (LAWG), arată că, în lipsa unor resurse suplimentare, sistemul de sănătate românesc nu poate oferi pacienţilor calitate şi acces mai bun la servicii.

În România, din totalul resurselor alocate Sănătăţii, 80% sunt publice, iar 20%, private. În privinţa celor publice, cele mai multe (85%) sunt administrate de Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. În 2011, acestea au atins valoarea de 17,8 miliarde lei, se mai precizează în studiu.

La nivelul UE, România este una dintre ţările cu cele mai mici cheltuieli în contul asigurărilor private de sănătate. Astfel, România cheltuieşte cu asigurările voluntare 0,01% din PIB, faţă de media UE de 0,4% din PIB.

O altă concluzie a cercetării este aceea că, în ultimii doi ani, creşterea consumului de medicamente compensate şi gratuite eliberate prin farmacii cu circuit deschis a fost una moderată.

Din punct de vedere al consumului per capita, exprimat în euro la paritatea puterii de cumpărare, România înregistrează cea mai mică valoare de la nivelul întregii Uniuni Europene, cu 40% mai mică decât în Polonia, Lituania sau Estonia, respectiv 156 de euro faţă de 235-255 de euro în 2009.

„În acest context, taxa clawback asupra producătorilor şi importatorilor de medicamente, aşa cum a fost modificată în 2011, este nejustificată şi reprezintă exclusiv un instrument de acoperire a deficitelor fondului de asigurări de sănătate”, spun autorii studiului.

Prezent la dezbaterile prilejuite de lansarea studiului, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a recunoscut că trebuie găsite mai multe surse de finanţare, insistând totodată pe componentele „transparenţă şi control” în sistem.

„În condiţiile în care cheltuielile adminsitrative reprezintă numai 1,8 la sută din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, iar casele de asigurări au peste 3.000 de angajaţi, dar lipsesc mediciii pregătiţi pentru inspecţie, este greu de pus la punct un sistem de control al acestora”, a mai spus ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
World Boxing va introduce testele de gen ca o condiție obligatorie pentru sportivii care participă la competițiile sale, în urma controverselor legate de algerianca Imane Khelif
World Boxing va introduce testele de gen ca o condiție obligatorie pentru sportivii care participă la competițiile sale, ...
World Boxing va introduce, ca măsură obligatorie, testele de gen pentru toţi sportivii care participă la competiţiile sale, a anunţat vineri tânăra federaţie internaţională recunoscută de......
Azerii de la Socar au dat lovitura cu benzinăriile din România
Azerii de la Socar au dat lovitura cu benzinăriile din România
Lanțul de benzinării controlat de compania petrolieră națională azeră Socar în România și-a crescut substanțial ...
Suedia relaxează puțin monopolul statului asupra vânzărilor de băuturi alcoolice, vechi de peste un secol
Suedia relaxează puțin monopolul statului asupra vânzărilor de băuturi alcoolice, vechi de peste un secol
Dacă Anna Anerfalt va obţine autorizaţia de a vinde gin, whiskey şi şnaps celor care vizitează distileria sa de familie ...
Ministerul Muncii a renovat două centre de zi pentru persoanele cu diabilități din județul Argeș cu bani din PNRR. Valoarea investițiilor a depășit 2,6 milioane de lei
Ministerul Muncii a renovat două centre de zi pentru persoanele cu diabilități din județul Argeș cu bani din PNRR. Valoarea ...
Două centre de zi destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, localizate în Piteşti şi Mioveni (judeţul Argeş), ...