„România este surâsul estului”, un documentar laudativ făcut de francezi
În clipul de promovare a emisiunii, se poate observa cum prezentatorul Jérôme Pitorin, însoţit de ghidul român, se plimbă pe Calea Victoriei, după care admiră Palatul Parlamentului. Apoi, într-o localitate din munţii Carpaţi, realizaorul mănâncă alături de săteni şi admiră dansurile şi muzica din folclorul românesc. Mai mult, francezii încing chiar şi o partidă de table cu localnicii.
Ulterior, realizatorii documentarului ajung la Braşov, unde remarcă literele scrise ca la Hollywood, dar şi pe malul Mării Negre, la Mamaia. „Cred că putem să scăpăm puţin imaginea de ţară înapoiată”, se spune în clipul de promovare a emisiunii.