România a exportat energie electrică masiv, duminică

Pe fondul unui aport mare al hidrocentralelor, al unei producții semificative din vânt și al menținerii aportului gazului, dar și al unui consum redus, România exportă masiv energie electrică duminică, 22 ianuarie 2023.
Mihai Nicuţ - D, 22 ian. 2023, 15:26
România a exportat energie electrică masiv, duminică

Vântul destul de bun din ultima săptămână care bate și azi, la care se adaugă acum și aportul hidrocentralelor, a  condus la o productie de energie electrică ce depășește pragul de 8.000 MW putere orară, la un consum redus, de week-end, de nici 6.000 MW, Ca atare, România este exportator de energie electrică în regiune, cu un volum destul de rar întâlnit în ultima perioadă – între 2.200 și chiar aproape de  3.000 MW orari.

De departe, principala sursă de generare sunt hidrocentralele, cu aproape 3.000 MW, urmate de turbinele eoliene cu 1.600-1.800 MW, și de centrala nucleară și centralele pe gaze, fiecare cu aproximativ 1.300 MW. Imaginea la momentul redactării acestui text, mai jos:

Ca atare, prețurile spot ale energiei electrice sunt și ele mai mici, în România, decât în piețele din vestul Europei. Azi, de exemplu, prețul mediu din România a fost de 130 de euro/MWh (151 în Germania, de exemplu) susținut și de apă și de vânt. Mâine, când eolianul nu va mai funcționa la această capacitate (sub 800 MW media zilei, pe baza prognozei consultate de noi), dar cel mai probabil vom avea un aport semnificativ al centralelor hidro, prețul spot de la noi este de 154 de euro/MW, față de 203 euro/MW în Germania. Nu trebui să uităm însă de consumul redus al perioadei, pe fondul zilelor libere din România.

Astăzi, prin mecanismul de cuplare a piețelor spot, din rețeaua românească curge energie spre cea ungară în toate intervalele orare ale zilei, iar spre cea bulgară în 22 din cele 24 de ore.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...