România îi cheamă pe americani să vadă frumusețile din ţara noastră. Care sunt cele mai importante destinaţii propuse pentru turiştii din SUA

21 10. 2024
463372281_859922052982009_1482796574144487923_n

„Traseul a pornit din Transilvania şi a inclus obiective turistice de excepţie, precum Salina Turda, Cetatea Alba Carolina şi Castelul Corvinilor, care evidenţiază atât istoria, cât şi frumuseţea naturală a regiunii. De asemenea, a fost promovat turismul balnear de tradiţie milenară, cu opriri la Geoagiu Băi, unde participanţii au explorat ruinele băilor romane de la Germisara şi cascada Clocota”, arată sursa citată de Agerpres.

Oraşele Cluj-Napoca, Sibiu şi Bucureşti au fost prezentate în calitate de destinaţii culturale, în timp ce castelele de pe Valea Prahovei au completat itinerariul.

MEAT îşi propune să consolideze poziţia României ca destinaţie de interes pentru această piaţă, în contextul unei creşteri globale a turismului post-pandemie, precizează ministerul.

„98,46 milioane de rezidenţi americani au călătorit în afara graniţelor SUA în anul 2023, dintre care 9,3 milioane au ales destinaţii europene. În plus, conform estimărilor Statista, cheltuielile turistice ale americanilor vor creşte de la 108,81 miliarde USD în 2024 la 422,26 miliarde USD până în 2034, această evoluţie fiind susţinută de puterea lor economică şi de flexibilitatea oferită de munca remote”, se menţionează în comunicatul MEAT.

România a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de turişti americani, de peste 25%, ajungând la 218.000 de vizitatori în 2023, faţă de 173.000 în 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Mai mult, în primele şase luni ale acestui an, SUA s-a clasat pe locul patru în topul ţărilor sursă pentru turismul românesc, devansând pieţe tradiţionale precum Franţa şi Spania.

La finalul vizitei de informare, cele 9 companii de turism americane, respectiv Downtown Travel, Panorama Travel, SKybird Travel, Up and AWay Travel, Voyzant, Road Scholar, ACIS, Grand Circle, Flight Centre USA, au avut o întâlnire la Bucureşti, în format B2B, cu tour operatori români. Turkish Airlines, în calitate de partener al iniţiativei, a asigurat transportul aerian pentru reprezentanţii americani.