România împrumută 48 de milioane de euro de la BIRD pentru controlul poluării cu nutrienţi

Economica.net
19 09. 2016
2013_04_26_china_model_141412135_676x450_rsz_crp_67916700

Guvernul a aprobat, luni, un proiect de lege în acest sens, care va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.

De altfel, în şedinţa Guvernului din 2 martie au fost aprobate, printr-un Memorandum, documentele necesare încheierii acordului de împrumut între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), în valoare de 48 milioane euro.

Proiectul privind controlul integrat al poluării solului cu nutrienţi în România va fi realizat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi va cuprinde atât investiţii la nivel de comunităţi locale pentru reducerea acestui tip de poluare, cât şi măsuri de consolidare a capacităţii instituţionale, informează Guvernul.

În cadrul comunităţilor locale se urmăreşte optimizarea managementului gunoiului de grajd si a altor materiale compostabile, plantarea de perdele forestiere de protecţie împotriva deversării de nutrienţi, canalizarea şi tratarea apelor uzate, furnizarea de echipamente pentru îmbunătăţirea facilităţilor existente de stocare a gunoiului de grajd şi de producere a compostului.

În ceea ce priveşte consolidarea capacităţii instituţionale, Administraţia Naţională ,,Apele Române” (ANAR) va primi sprijin pentru monitorizarea şi raportarea către Ministerul Mediului şi Uniunea Europeană a datelor referitoare la calitatea apelor de suprafaţă şi subterane.

Va fi desfăşurat un program complex de pregătire şi formare a personalului instituţiilor de nivel naţional, regional şi judeţean pentru monitorizarea, controlul şi raportarea datelor în cadrul Directivei UE a nitraţilor şi a Directivei-cadru în domeniul apei.

De asemenea, va fi furnizată asistenţă tehnică pentru actualizarea Codului de bune practici agricole şi vor fi desfăşurate activităţi de training şi demonstraţii la nivelul fermelor, pentru promovarea adoptării şi respectării de către fermieri a acestui Cod.

De asemenea, se vor derula acţiuni de informare publică privind mai buna igienizare în mediul rural, protectia calitatii apei de baut, practici agricole prietenoase mediului si va fi promovata educatia de mediu in randul noilor generatii.