România, în căutarea turiștilor chinezi. Ministerul Economiei este prezent cu un stand la târgul ITB China organizat la Shanghai
„Participarea României la această ediţie a ITB China a fost propusă şi aprobată în cadrul Consiliului Consultativ al Turismului, organism care reuneşte reprezentanţi ai patronatelor şi asociaţiilor profesionale din turism. În continuare, precizăm că Shanghai are o importanţă deosebită pentru ţara noastră, aici fiind lansat, în urmă cu 14 ani, brandul turistic ‘Exploraţi grădina Carpaţilor'”, informează un comunicat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), transmis luni către AGERPRES.
Evenimentul se desfăşoară la Shanghai, în perioada 27 – 29 mai, fiind o platformă ideală pentru expozanţi de a se conecta cu agenţii de turism, hoteluri, companii aeriene din întreaga lume, precum şi cu alte entităţi care activează în acest sector, în scopul încheierii de parteneriate şi relaţii de afaceri.
Standul naţional, organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, are o suprafaţă de 54 metri pătraţi, şi găzduieşte următorii parteneri: Holiday to Romania, World Synergy Travel, Global Transilvania Medical Health, Exact Tour, Primăria oraşului Borşa şi Organizaţia de Management al Destinaţiei Maramureş. Suplimentar, Consulatul General al României la Shanghai va organiza, într-un spaţiu special dedicat, o serie de degustări cu produse româneşti. Pe întreaga durată a manifestării expoziţionale, Gabriel Costin Furtună va susţine momente artistice, interpretând melodii autentice la nai.
La deschiderea oficială a evenimentului, la standul naţional au fost prezenţi Horia-Dan Maxim, ambasadorul României în Republica Populară Chineză, Radu Fodoreanu, consulul general al României la Shanghai, şi Andrei Panait, consilier economic în cadrul Biroului de Promovare Comercial-Economică Shanghai.
„Oficialii români au exprimat apreciere pentru participarea României la ITB China, considerând această acţiune o reală oportunitate pentru creşterea vizibilităţii destinaţiei noastre pe această piaţă importantă”, se spune în comunicat.
Pentru a maximiza prezenţa României la ITB China, ministerul va organiza un eveniment special intitulat „Romania: The Gateway to Eastern Europe – Networking & Business Opportunities”. În cadrul acestuia, invitaţii vor putea descoperi informaţii detaliate despre oferta turistică a destinaţiei noastre, adaptată publicului ţintă, şi, totodată, vor avea oportunitatea de a realiza schimburi de idei şi de know-how, cu scopul de a construi relaţii care pot duce la colaborări viitoare.
Referitor la specificul pieţei, se remarcă o creştere semnificativă a turimului chinezesc în ultimele decenii, milioane de călători alegând să îşi petreacă vacanţele în afara graniţelor ţării. În acest sens, Organizaţia Mondială a Turismului a prezentat perspective optimiste, care previzionează faptul că aproximativ 100 de milioane de turişti chinezi sunt aşteptaţi să îşi petreacă vacanţele în străinătate până în 2025. În lumina tendinţelor recente, China este pe cale să atingă acest obiectiv mai devreme.
În clasamentul ţărilor emiţătoare de turişti pentru România, realizat pe baza statisticilor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică, China a ocupat în 2019 – an de referinţă pentru turismul românesc, locul 18, cu un număr de 41.873 de vizitatori. Astfel, ţinând cont de potenţialul existent, prin participarea la ITB China se doreşte creşterea vizibilităţii ţării noastre, precum şi consolidarea poziţiei ca destinaţie turistică tot mai atractivă şi ofertantă pentru turiştii chinezi.
ITB China este parte a renumitei serii „Internationale Tourismus-Borse”, una din cele mai mari şi mai importante expoziţii de turism din lume. Evenimentul reprezintă, astfel, o platformă de succes, unde companiile din industria de profil, inclusiv agenţii de turism, hoteluri, companii aeriene, operatori economici şi alte entităţi care activează în acest sector se întâlnesc pentru a-şi promova produsele şi serviciile, precum şi pentru a dezvolta parteneriate şi relaţii de afaceri.