România, în rândul ţărilor UE cu cea mai mare inflaţie şi în luna noiembrie

17 12. 2021
inflation-rate-september-2014_02298000

Comparativ cu situaţia din luna octombrie 2021, rata anuală a inflaţiei a crescut în 26 de state membre, inclusiv în România, de la 6,5% până la 6,7%. Comparativ, în luna noiembrie 2020, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a fost de 0,2% iar România a fost de 1,7%.

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a crescut până la 4,9% în luna noiembrie, de la 4,1% în octombrie. Comparativ cu un an în urmă, rata inflaţiei în zona euro era de minus 0,3%. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor a venit din partea energiei, unde s-a înregistrat o creştere de 2,57 puncte procentuale, urmată de preţurile la servicii care au înregistrat o creştere de 1,16 puncte procentuale.

De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation) în zona euro, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut cu 2,6% în ritm anual. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a coborât la 7,8% în luna noiembrie 2021, de la 7,9% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,49%, mărfurile alimentare cu 6,10%, iar serviciile cu 4,09%.

INS menţionează că rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2021 comparativ cu luna noiembrie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 6,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2020 – noiembrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2019 – noiembrie 2020) determinată pe baza IAPC este 3,7%.

Rata anuală a inflaţiei IPC este proiectată la valoarea de 7,5% în luna decembrie 2021 şi este prevăzută să se tempereze până la 5,9% la sfârşitul anului viitor, potrivit Raportului asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României. BNR a menţionat că faţă de Raportul din august noua proiecţie este mai ridicată cu 1,9 puncte procentuale pentru finele anului curent şi cu 2,5 puncte procentuale pentru sfârşitul anului viitor.