România în Schengen – Prin aderarea Croaţiei, Bulgariei şi României frontierele externe ar fi consolidate, afirmă premierul slovac

Slovacia susţine extinderea spaţiului Schengen prin includerea Croaţiei, Bulgariei şi României şi consideră că în această perioadă de creştere a migraţiei către Uniunea Europeană este important de identificat originea acestei probleme, a declarat joi premierul slovac Eduard Heger, transmite TASR.
AGERPRES - J, 08 dec. 2022, 13:44
România în Schengen - Prin aderarea Croaţiei, Bulgariei şi României frontierele externe ar fi consolidate, afirmă premierul slovac

Aflat la Viena pentru o reuniune a grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), Heger a spus că soluţia la problema migraţiei este consolidarea frontierelor externe ale Schengen, scrie Agerpres.

”Astfel, Slovacia susţine includerea celor trei ţări menţionate mai sus în spaţiul Schengen, întrucât în acest caz graniţele lor externe ar putea fi consolidate de către unităţi străine pentru paza frontierelor”, a explicat şeful executivului de la Bratislava.

Potrivit lui Eduard Heger, consolidarea frontierelor externe ale spaţiului Schengen nu ar trebui să fie un obiectiv pe termen lung, ci o ţintă imediată.

”Statele membre Schengen nu vor trebui atunci să trateze consecinţele pe termen lung ale situaţiei actuale”, a adăugat el.

Austria şi-a reiterat inclusiv joi, înaintea începerii reuniunii Consiliului JAI de la Bruxelles, hotărârea de a se opune aderării integrării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, invocând creşterea numărului de migranţi în acest an. Şi Ţările de Jos şi-au exprimat în ultimele zile refuzul de a primi Bulgaria în spaţiul Schengen, din care fac parte în prezent 22 de state membre ale UE (cu excepţia Bulgariei, Ciprului, Irlandei, Croaţiei şi României) şi patru ţări non-UE (Liechtenstein, Islanda, Norvegia şi Elveţia).

Te-ar mai putea interesa și
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela Frăsineanu
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela ...
România nu este afectată de deşertificare, ci fenomenul care se manifestă din ce în ce mai pregnant este aridizarea accentuată, însă vom putea vorbi peste nişte ani de deşertificare, dacă......
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
Uniunea Europeană a convenit eliminarea tarifelor de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026, a anunţat ...
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și a Străzii Ștefan cel Mare
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și ...
Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, astăzi, alături de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare ...
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
Curtea Penală Internaţională (CPI) a afirmat vineri că Ungaria nu şi-a îndeplinit obligaţia conform Statutului de ...