România, în topul fraudelor cu fonduri europene. Explicaţiile ministrului Teodorovici
‘Dacă citim raportul în întregimea sa o să constatăm că nu este aşa, acest loc fruntaş vine din faptul că România a trimis Comisiei Europene un număr mai mare de facturi, automat şi suma de corecţii este una mai mare, pentru că toate proiectele aprobate până în 2011 sunt purtătoare de corecţii financiare, iar până ele nu se vor termina aceste corecţii nu vor înceta. Asta e explicaţia creşterii valorii de corecţii financiare pentru România, noi, la fiecare factură pe care o dăm la Comisie aplicăm o corecţie financiară’, a declarat Teodorovici, după ce a participat la conferinţa finală a campaniei de informare a beneficiarilor Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), întrebat cum comentează raportul Comisiei Europene care plasează România pe locul doi la capitolul fraudarea fondurilor europene.
El a explicat că se fac atât de multe corecţii financiare din cauza erorilor la nivel de proiecte, fie prin necitirea corectă a regulilor proiectelor care se implementează pe fonduri europene, fie din rea intenţie a celor care aplică pe fonduri, din zona publică şi privată.
‘Ca măsuri pe care le luăm pentru a împiedica aceste lucruri amintesc simplificarea sistemului. Avem nevoie de mai puţine reguli, mai simple şi mai clare, dar mai dure pentru cei care nu le respectă. E posibil să interzicem acelor beneficiari care au avut probleme de acest fel să nu mai aplice la fonduri europene pentru ca imaginea să nu ne mai fie afectată, vor fi făcute verificări mai clare, mai dese, acolo unde beneficiarii dovedesc că au o problemă în acest sens, iar in zona publică, unde ar fi principala problemă, instituţiile care au avut probleme pe partea de proceduri interne au făcut schimbări, există un cumul de factori în zona de achiziţii publice care a fost principala zonă în care România a fost afectată, unde au fost schimbările necesare, iar regulile au fost făcute altfel’, a completat Teodorovici.
În ce priveşte cele 109 fraude cuprinse în raportul pe 2013 în agricultură, ministrul Fondurilor Europene a precizat că România raportează de multe ori neregulile ca fiind şi fraude, iar după verificări ale Comisiei se dovedeşte că multe dintre fraudele raportate au fost de fapt doar nereguli.