România la 17 ani de la intrarea în NATO: Cele mai puternice garanţii de securitate din istoria țării obținute cu sacrificiul a 30 de militari români

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a declarat astăzi că Alianţa Nord Atlantică, alături de Uniunea Europeană şi de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, asigură cea mai solidă protecţie de care România a beneficiat în întreaga sa istorie.
AGERPRES - Dum, 04 apr. 2021, 11:37
România la 17 ani de la intrarea în NATO: Cele mai puternice garanţii de securitate din istoria țării obținute cu sacrificiul a 30 de militari români

„Aniversăm, astăzi, 17 ani de când România face parte din NATO, cea mai puternică alianţă politico-militară din lume. Alături de apartenenţa la Uniunea Europeană şi de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, această alianţă asigură cea mai solidă protecţie de care România a beneficiat în întreaga sa istorie, în faţa oricăror ameninţări la adresa securităţii sale naţionale. Drumul de integrare în Alianţa Nord-Atlantică nu a fost uşor pentru ţara noastră şi, cu siguranţă, militarii Armatei României au avut un rol esenţial în cadrul efortului naţional de aderare la NATO”, a menționat ministrul Nicolae Ciucă.

El a menţionat că forţele româneşti se aflau în Afganistan şi în Kosovo atunci când România era invitată să se alăture Alianţei şi, în momentul în care ţara noastră devenea membră a NATO, militarii români se aflau şi în Irak, într-o altă misiune dificilă.

Ministrul a subliniat și că „România se bucură în acest moment de cele mai puternice garanţii de securitate din întreaga istorie”, adăugând că a fi membru NATO înseamnă, în egală măsură, şi obligaţii asumate în mod voluntar, o dovadă în acest sens fiind misiunile internaţionale asumate de statul român în Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest.

„În momentul de faţă, aproape 850 de militari români participă la operaţii NATO, în cadrul cărora îşi îndeplinesc cu succes misiunile. Acest efort nu a fost, din păcate, fără pierderi, memoria celor 30 de militari români căzuţi la datorie în Irak şi Afganistan şi cei peste 180 de militari răniţi ne obligă să nu uităm sacrificiul lor, să le păstrăm vie amintirea şi să fim alături de familiile lor”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Președintele și premierul susțin condiția NATO de alocare a 2% din PIB pentru domeniul apărării

„Ca în fiecare an, sărbătorim în prima duminică din luna aprilie Ziua NATO în România. Marcăm totodată aniversarea a 72 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, o alianţă politico-militară fundamentală pentru pacea, securitatea şi prosperitatea internaţionale, cea mai de succes Alianţă de apărare colectivă din istorie. NATO consolidează legătura unică şi profundă a Europei cu America de Nord, ambele continente unite de valori democratice şi de interese de securitate comune. Evoluţiile actuale la nivel internaţional se menţin dinamice şi impredictibile, iar provocările de securitate se înmulţesc şi se diversifică. Puterea Alianţei de a face faţă acestui context se bazează pe solidaritatea statelor membre în îndeplinirea apărării colective”, a scris și Klaus Iohannis în mesajul transmis cu ocazia Zilei NATO.

Președintele României a menționat și că dezvoltarea şi modernizarea capabilităţilor militare naţionale sunt determinante pentru succesul obiectivelor aliate comune.

„Voi continua să susţin consensul transpartinic în alocarea procentului de 2% din PIB pentru domeniul apărării, această finanţare contribuind la consolidarea NATO, inclusiv prin prezenţa în regiunea Mării Negre. Pentru a răspunde noilor provocări şi ameninţări de securitate, creşterea rezilienţei devine un obiectiv prioritar, atât la nivelul instituţiilor naţionale, cât şi la cel al Alianţei Nord-Atlantice în ansamblul său”, a continuat Klaus Iohannis.

În același timp, premierul Florin Cîțu a menționat că „guvernul României va acţiona în continuare astfel încât să menţină o contribuţie semnificativă a ţării noastre la consolidarea NATO, la eforturile de apărare colectivă, inclusiv prin alocarea, în continuare, a 2% din PIB pentru apărare, şi la promovarea valorilor şi obiectivelor strategice comune”.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...