România, lider în UE la creşterea costurilor cu forţa de muncă în trimestrul doi din 2018
Costul orar al forţei de muncă a crescut în perioada aprilie-iunie 2018 cu 2,6% în Uniunea Europeană şi cu 2,2% în zona euro, comparativ cu perioada similară din 2017. În primul trimestru din 2018 s-a înregistrat un avans de 2,8% în UE şi de 2,1% în zona euro.
Cel mai semnificativ avans anual a fost raportat în România (15,6%), Letonia (11,7%) şi Ungaria (10,2%), iar cel mai redus ritm de creştere a fost Luxemburg (0,6%), Spania (0,7%) şi Olanda (0,9%).
Avansul costurilor cu forţa de muncă în România se datorează în principal creşterii cu 35% a costului orar al forţei de muncă în domeniul non-business. Pe sectoare ale economiei, în România costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 13,2% în servicii, cu 14,6% în construcţii şi cu 14,2% în industrie.