România, lider nefast al Europei la accidente rutiere cu victime

Comisia Europeană a dat publicității cifrele preliminare cu privire la numărul de decese survenit din cauza accidentelor rutiere. România este, din nefericire, lider detașat.
Robert Stan - mie, 30 mart. 2022, 09:51
România, lider nefast al Europei la accidente rutiere cu victime

Raportul Comisiei Europene (CE) arată, în baza datelor preliminare, că 19.800 de persoane au murit în accidente rutiere anul trecut în Uniunea Europeană. În ciuda nomelor de siguranță tot mai stricte și al unor mașini tot mai performante, această valoare corespunde unei creșteri cu 1.000 de decese față de 2020.

Creșterea cu 5% față de 2020 a numărului de decese rezultate din accidente rutiere vine totuși pe fondul unei tendințe descendente la nivel multianual. Astfel, cele 19.800 de victime sunt cu 3.000 mai puține decât în 2019.

Având în vedere că obiectivul general al Uniunii Europene este înjumătățirea numărului de decese până în 2030, rezultatul din 2021 nu este deloc încurajator, însă trebuie menționat faptul că în ultimul deceniu s-a înregistrat o scădere a numărului de decese cauzate de accidente rutiere cu 36%.

„Pe măsură ce traficul revine la normal, trebuie să ne asigurăm că nu revenim la numărul de decese din perioada anterioară pandemiei pe drumurile noastre. La nivelul UE ne vom strădui prin finanțare, legislație și sensibilizare să contribuim la asigurarea unei infrastructuri mai sigure, a unor vehicule mai sigure și la o îngrijire mai bună post accident”, a declarat Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi.

Conform datelor prezentate de Comisia Europeană pentru 2021, cele mai sigure drumuri se află în Suedia (18 decese la 1 milion de locuitori), în timp ce România (93 de decese la 1 milion) are cele mai periculoase șosele. Media UE a fost de 44 de decese din accidente rutiere la un milion de locuitori.

Cu 93 de decese rutiere la 1 milion de locuitori în 2021, cea mai mare rată din UE, România înregistrează o creștere cu 8% a numărului de accidente soldate cu decese. Față de 2019 se înregistrează totuși o scădere de 4%, dar mult sub media europeană de 13%.

Raportul CE arată și că 52% dintre decese au avut loc pe drumuri rurale, față de 40% în zonele urbane și 8% pe autostrăzi. Ocupanții mașinilor (șoferi și pasageri) au reprezentat 43% din totalul victimelor, în timp ce pietonii au reprezentat 20%, utilizatorii de vehicule motorizate cu două roți (motociclete și mopede) 18% și bicicliștii 10%.

Analiza accidentelor din care au rezultat decese în zonele urbane arată că pietonii (37%) reprezintă cea mai mare parte a victimelor. Tot în orașe, utilizatorii de vehicule cu două roți și motor reprezintă 18%, iar bicicliștii 14%. Aproape 70% din totalul persoanelor decedate din accidente rutiere în zonele urbane sunt utilizatori vulnerabili ai drumurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Divizia americană a Stellantis (FCA US) va plăti 4,2 mil. USD pentru a opri un viitor proces în SUA
Divizia americană a Stellantis (FCA US) va plăti 4,2 mil. USD pentru a opri un viitor proces în SUA
FCA US, divizia americană a grupului Stellantis a decis să plătească penalități de 4,2 milioane de dolari pentru a opri un viitor proces intentat de autoritatea pentru calitatea aerului din......
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025, în special în ...
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
Autoritățile ruse au început blocarea de facto a platformei YouTube prin așa-zisa „încetinire”. Subiectul este discutat ...
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut miercuri o întâlnire la Beijing cu omologul său japonez, Takeshi Iwaya, în ...