România, locul 33 din 42 de ţări europene în topul puterii de cumpărare, în 2016

România se afla anul trecut pe locul 33 din 42 de ţări europene din punct de vedere al puterii de cumpărare, cu o medie de venit disponibil pe cap de locuitor de 4.181 de euro, în creştere cu 12% faţă de anul anterior, arată rezultatele unui studiu de specialitate realizat de compania de cercetare GfK.
Economica.net - mie, 18 ian. 2017, 13:36
România, locul 33 din 42 de ţări europene în topul puterii de cumpărare, în 2016

Potrivit cercetării ‘Puterea de cumpărare în Europa 2016’, în ierarhia europeană, primele trei poziţii sunt ocupate de Liechtenstein (cu 63.011 euro), Elveţia (42.300 euro) şi Luxemburg (30.248 euro), în timp ce, la polul opus, se situează Belarus, Republica Moldova şi Ucraina.

Cu o putere medie de cumpărare sau venit disponibil pe cap de locuitor de 4.181 de euro, România rămâne pe locul 33 în clasamentul european, la fel ca în 2015. Venitul înregistrat de România reprezintă aproximativ o treime din media europeană, iar în comparaţie cu anul precedent, acesta a crescut cu aproape 12% puterea nominală de cumpărare pe cap de locuitor.

Raportat la nivel naţional, dintre cele 42 de judeţe din România, în Bucureşti se înregistrează cea mai mare putere de cumpărare, respectiv de 6.288 de euro/cap de locuitor, cu 50 de procente peste media pe ţară. Această cifră plasează locuitorii capitalei la aproximativ acelaşi nivel cu locuitorii din Polonia (locul 29 în Europa). În clasamentul naţional, pe locurile următoare se clasează judeţele Timiş (4.987 de euro), Cluj (4.931 euro), Ilfov (4.916 euro) şi Braşov (4.537 euro).

Judeţele aflate în top 10 sunt de fapt singurele cu o putere de cumpărare peste media naţională, toate celelalte 32 situându-se sub aceasta. Cel mai aproape de medie este judeţul Alba cu 4.129 de euro pe cap de locuitor, ceea ce plasează Alba pe locul 11 în clasament.

Pe de altă parte, judeţul Vaslui ocupă ultimul loc între cele 42 de judeţe din România, cu o putere de cumpărare a locuitorilor săi este de 3.054 de euro, cu 28% sub media pe ţară şi la aproximativ acelaşi nivel de venit disponibil cu locuitorii Serbiei sau Macedoniei (poziţia 35, respectiv 36 în Europa).

Conform studiului GfK, un total de aproximativ 9.180 miliarde de euro este suma disponibilă consumatorilor europeni în 2016 pentru cheltuieli şi economisire.

‘Acest lucru corespunde unei puteri medii de cumpărare pe locuitor de 13.672 de euro pentru cele 42 de ţări analizate, ceea ce reprezintă o creştere nominală de aproximativ 0,3%. Creşterea scăzută a puterii de cumpărare medie la nivel european se datorează în principal efectelor cursului de schimb şi stagnării ratelor de creştere în unele dintre cele mai mari ţări. Cu toate acestea, multe ţări au rate de creştere de peste 5 procente, inclusiv Islanda, Bulgaria, România, Estonia, Cehia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Malta, Slovacia, Luxemburg şi Letonia’, se menţionează în concluziile studiului GfK.

Indicele privind puterea de cumpărare reprezintă venitul anual disponibil pe cap de locuitor, după scăderea taxelor şi a contribuţiilor sociale. Cifrele comunicate de GfK pentru puterea de cumpărare au fost realizate în euro pe baza cursului de schimb mediu din 2016 pentru monedele naţionale în cauză, aşa cum sunt raportate de Comisia Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...