România, locul 55 în clasamentul global privind uşurinţa cu care o companie îşi poate plăti taxele

Economica.net
09 07. 2016
coins_currency_investment_insurance_98438600

În clasamentul mondial Doing Business, în care sunt incluse 189 de ţări. România ocupă locul 45 la uşurinţa de a demara o afacere şi poziţia 64 la înregistrarea proprietăţii, dar stă mult mai prost obţinerea autorizaţiei de construcţie (105) şi conectarea la reţeaua electrică (133).

De asemenea, ţara noastră se află pe locul 7 la obţinerea unui credit, 57 din punct de vedere al protecţiei investitorilor, 55 usurinţa de a plăti taxele, 34 la aplicarea contractelor şi 46 la intrarea în procedura de insolvenţă.

În document se precizează că România se află pe primul loc între 189 de state la comerţ exterior, din punct de vedere al taxelor vamale şi al timpului petrecut la frontieră.

În prezent, costul birocratic pentru cetăţeni este de 3 miliarde de euro. Studiile identifică o povară administrativă pentru mediul de afaceri de aproximativ 3 miliarde de euro, reprezentând peste 2% din PIB.

Proiectul „România competitivă”, elaborat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, este un document-strategie al Guvernului care prevede organizarea a 16 sesiuni consultative, prima fiind legată de debirocratizare, pe baza a 90 de măsuri economice ce pot contribui la definirea unei dezvoltări sustenabile până în 2020. Sesiunile, organizate în perioada 12 iulie-15 septembrie, sunt conduse de Vasile Iuga, senior adviser PwC.

Pe zona de debirocratizare, printre măsurile propuse se numără dezvoltarea serviciilor de guvernare electronică şi consolidarea unui ghişeu unic online pentru relaţia dintre persoanele fizice şi juridice cu instituţiile statului, crearea unei infrastructuri de tip cloud pentru administraţia publică, interconectarea bazelor de date ale instituţiilor publice, reducerea costurilor impuse oamenilor de afaceri şi IMM-urilor prin taxe administrative, precum cele pentru obţinerea unei autorizaţii.

De asemenea, proiectul are în vedere reducerea birocraţiei pentru mediul de afaceri, inclusiv prin solicitările primite pe platforma www.maisimplu.gov.ro.

Bugetul total estimat pentru implementarea Axei 1 din Programul Operaţional pentru Capacitate Administrativă 2014 – 2020, în care se încadrează şi simplificarea procedurilor administrative, este de 326 milioane de euro. Bugetul estimativ pentru implementarea Axei 2 din Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020 în care se încadrează şi dezvoltarea serviciilor de guvernare electronică şi de cloud computing este de aproximativ 600 milioane de euro.

Finanţarea de la bugetul de stat implică, în general, activităţi care pot fi realizate în limita cheltuielilor cu salariile adoptate anual prin Legea bugetului de stat. De asemenea, din aceste bugete vor fi acoperite cheltuielile aferente co-finanţării necesare pentru activităţile realizate prin proiecte finanţate din fonduri structurale.

Responsabili pentru aplicarea acestor măsuri sunt ministerele şi alte autorităţi/instituţii publice.