România, locul 7 în Europa Centrală şi de Est după numărul companiilor vizate de inspecţii fiscale (PwC)

Peste 22% dintre companiile din România au fost vizate de inspecţii fiscale în 2018, procent de aproape trei ori mai mare decât în 2017 sau 20167 şi care clasează ţara pe locul 7 în Europa Centrală şi de Est, potrivit unui sondaj PwC.
Economica.net - lun, 18 nov. 2019, 19:18
România, locul 7 în Europa Centrală şi de Est după numărul companiilor vizate de inspecţii fiscale (PwC)

„Peste 22% dintre companiile din România au fost vizate de inspecţii fiscale în 2018, procent de aproape trei ori mai mare decât în 2017 sau 2016, dar sub media din Europa Centrală şi de Est de 32%, potrivit unui sondaj realizat de reţeaua PwC Tax Controversy & Dispute Resolution (TCDR) din Europa Centrală şi de Est. România se situează astfel pe locul 7 în regiune, primele locuri fiind ocupate de Bosnia şi Herţegovina (63%), Bulgaria (48%), Polonia (48%) şi Cehia (35%)”, se arată într-un comunicat a companiei de consultanţă remis luni AGERPRES.

Atât în România, cât şi în celelalte state din Europa Centrală şi de Est, cele mai multe inspecţii fiscale au vizat impozitul pe profit şi taxa pe valoare adăugată. În România, inspecţiile au verificat în 45% dintre cazuri aspecte privind impozitul pe profit, peste media regională de 34%, iar 36% au avut în vedere taxa pe valoarea adăugată, comparativ cu 27% la nivel de ECE.

„Ne-am propus ca prin acest sondaj să identificăm tendinţele locale în aria inspecţiilor fiscale prin comparaţie cu cele din alte state din regiune întrucât ni se pare extrem de important să observăm cum anume evoluează această importantă componentă a administrării fiscale în zona noastră. Deşi există unele diferenţe din perspectiva sistemelor fiscale, administrative şi judecătoreşti, ţările din această regiune au suficient de multe puncte comune în evoluţia practică, în ultimii 30 de ani, iar rezultatele sunt extrem de interesante”, a declarat Dan Dascălu, Partner D&B David şi Baias, lider al reţelei PwC TCDR.

Sondajul arată că 40% dintre inspecţiile fiscale din România s-au finalizat în cel mult 3 luni, faţă de 47% în regiune. Printre statele care au raportat o durată comparabilă se numără Bosnia şi Herţegovina, Letonia şi Lituania.

Potrivit lui Dan Dascălu, în cazul impozitului pe profit, cel mai des verificate aspecte ţin de tranzacţiile intra-grup, deductibilitatea cheltuielilor cu serviciile şi preţurile de transfer, iar în cazul TVA, cele mai frecvente speţe se referă la deduceri.

Referitor la valoarea obligaţiilor de plată suplimentare stabilite de către echipele de control fiscal, în cele mai multe situaţii sumele au fost de până la 100.000 euro, respectiv 43% dintre respondenţii din România şi 51% în Europa Centrală şi de Est. La cealaltă extremă, sondajul a reliefat că 18% dintre inspecţii au condus la impuneri între 1 şi 5 milioane euro în România, prin comparaţie cu media europeană de 5%.

Peste jumătate dintre respondenţii din România (55%) nu au contestat deciziile emise în urma inspecţiilor fiscale, la nivelul Europei Centrale şi de Est procentul fiind de 62%.

În context, consultanţii precizează că motivele pentru care companiile respondente au ales să nu conteste sunt fie faptul că au acceptat concluziile controlului, fie numărul mic de aspecte identificate în timpul controlului, fie, într-o proporţie mai mică, lipsa de încredere în sistemul de soluţionare a contestaţiilor.

„În cazul contestării deciziilor, 37% au fost respinse în România şi 42% la nivelul ECE, în timp ce 28% din companiile din România au obţinut o soluţie favorabilă sau parţial favorabilă, în comparaţie cu 38% media regional”, se mai arată în comunicatul PwC.

În perioada martie – septembrie 2019, PwC a derulat un sondaj în domeniul serviciilor fiscale şi de soluţionare a litigiilor, în cadrul a 17 ţări din Europa Centrală şi de Est, la care au participat 872 de respondenţi din diverse companii. Principalul scop al sondajului a fost de a identifica şi analiza informaţii referitoare la relaţiile dintre contribuabili şi autorităţile fiscale – asistenţa oferită contribuabililor, aspecte privind inspecţiile fiscale, precum şi aspecte ce ţin de litigii de natură fiscală şi soluţionarea acestora.

PwC este o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu mai mult de 276.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile online
Daniel Gross, CEO Penny: Consumatorul român pune un accent puternic pe sustenabilitate și pe confortul oferit de cumpărăturile ...
Discounterul german Penny, numărul doi pe acest segment al retailului alimentar după Lidl, plănuiește și pentru anul viitor 35-40 de noi magazine și inaugurarea unui noi depozit în......
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
Retrospectiva anului – record 2024: Cele mai spectaculoase imagini de pe șantierele de autostrăzi și cale ferată
2024 a marcat mai multe premiere și recorduri în infrastructura de transport din România. Un pasionat de infrastructură, ...
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat că ţara nu mai este afectată de virus
Franţa – Două focare de gripă aviară au fost confirmate la doar câteva zile după ce autoritățile au anunţat ...
Franţa a confirmat la două ferme avicole focare de gripa aviară, la câteva zile după ce oficialii au anunţat că ţara ...
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 4.000 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024 (analiză AFP/ISW)
Rusia a avansat cu aproape 3.985 kilometri pătraţi în Ucraina în 2024, de aproape şapte ori mai mult decât în 2023 ...