România, locul trei în UE la creşterea costului orar al forţei de muncă, în perioada 2008 – 2012
Cele mai ridicate creşteri ale costului orar al forţei de muncă în monedă naţională s-au înregistrat în perioada 2008 – 2012 în Bulgaria (33,7%), Polonia (22,5%) şi România (19,3%), iar cele mai reduse în Lituania (creştere zero) şi Marea Britanie (5,4%), scrie Agerpres.
În zona euro, cele mai ridicate creşteri ale costului orar al forţei de muncă au fost în Slovacia (21,4%), Finlanda (15,8%), Belgia (15,7%), Austria (12,6%) şi Olanda (10,3%), iar cele mai reduse s-au înregistrat în Cipru (0,4%) şi Letonia (0,5%).
Costul orar mediu al forţei de muncă în întreaga economie (excluzând agricultura şi administraţia publică) în 2012 este estimat la 24,2 euro în UE şi la 29,3 euro în zona euro, cu diferenţe semnificative între statele membre, de la 3,4 euro în Bulgaria şi 4,1 euro în România, la 40,1 euro în Danemarca şi 37,3 euro în Suedia.
Costul orar al muncii este reprezentat de salarii, de compensaţii financiare şi de cheltuielile nesalariale ale angajatorului.