România nu renunţă: consumatorii de electricitate ar putea subvenţiona, prin CfD, o viitoare centrală pe cărbune. Direct, fără licitaţie

Ministerul Energiei a pus la dispoziţia publicului o variantă actualizată a sumarului studiului comandat pentru introducerea mecanismului CfD în România, care detaliază puţin mecansimul de direcţionare a banilor. Mai întâi, pentru cine este mai puţin familiarizat cu mecansimul, să explicăm ce înseamnă CfD.

Ce înseamnă de fapt mecanismul CfD

Pe scurt, este o modalitate de a se finanţa investiţiile în producţia de energie, care nu se susţin, cel puţin în prima fază, doar din vânzarea energiei electrice pe piaţă

Mecanismul denumit Contract pentru Diferență (CfD) funcționează prin stabilizarea veniturilor pentru producătorii care beneficiază de acesta, la un nivel de preț fix, cunoscut sub numele de „preț de exercitare” (strike price).
Prin Prețul de exercitare se înțelege, la nivel general, prețul final per MWh pe care investitorul îl va obține ca urmare a contractului pentru diferență. Prețul de exercitare este un preț al energiei electrice care reflectă costul investiției într-o anumită tehnologie.

Pentru proiectele care vor beneficia de sprijin sub forma mecanismului CfD se va stabili, anual, un „preţ de referinţă” ex-ante, calculat pe baza valorilor medii ale preţurilor înregistrate pe piețele centralizate în anii precedenți pentru livrare în perioada de aplicare.

Astfel, în cursul unui an, producătorii beneficiari de CfD îşi vor vinde energia electrică produsă pe piața concurențială de energie electrică şi vor obține venituri din această vânzare; în cazul în care prețul obținut de ei pe această piață este sub prețul fix denumit „preț de exercitare”, vor primi o plată reprezentând diferența dintre „prețul de referință” și „prețul de exercitare”. Plăţile vor fi efectuate de către o entitate intitulată Contraparte. Cel mai probabil aceasta va fi OPCOM, dacă propunerea ME va fi acceptată.

În schimb, dacă prețul obținut de ei prin vânzarea de electricitate pe piața concurențială este mai mare decât prețul de exercitare, producătorii beneficiari de CfD vor trebui să ramburseze către Contraparte diferența respectivă, până la nivelul prețului de exercitare.

Prin acest mecanism de piaţă, beneficiarii de CfD vor avea certitudinea obţinerii unui anumit nivel de venituri, care garantează recuperarea investiţiei iniţiale. Banii vor fi plătiţi de fiecare consumator de electricitate, iar contribuţia va fi evidenţiată în factură

Licitaţie doar pentru unii, pentru alţii avem CfD dedicat

Prima problemă: cum vor fi selectate acele investiţii pentru a căror realizare se vor aloca banii din facturile consumatorilor. Practica CfD spune că prin licitaţie-cine vine cu cele mai mici preţuri/MWh care vor rezulta în urma investiţiei, se va califica la schema CfD.
Amintim că România vrea să instituie această schemă pentru toate tehnologiile cu emisii reduse de carbon (reactoare nucleare noi, regenerabile) dar şi în centrale pe cărbune prevăzute cu tehnologia de captare/utilizare a carbonului. Ceea ce „adaptează” schema. Iată ce spune Ministerul Energiei.

„Acolo unde este fezabil, ofertarea de proiecte neutre din punct de vedere tehnologic și licitațiile asigură cea mai bună modalitate de a obține obiectivele de reducere a emisiilor de carbon la cel mai mic cost. Totuşi, în situaţiile în care securitatea în alimentare începe să prezinte vulnerabilităţi, disponibilitatea capacităților devine mult mai valoroasă, astfel încât diferențele de disponibilitate dintre tehnologiile intermitente și cele care funcționeaza în bază, conduc la situații în care importanța tehnologiilor în unități de bază să fie mai mare.

În aceste circumstanțe, ar putea fi rezonabil să se plătească mai mult pentru aceste capacități, de aici rezultând situația în care prețul de exercitare, deși mai mare, să fie totuşi mai economic.

Întrucat poate fi mai eficient economic să se plătească mai mult pentru tehnologii în unități de bază, am considerat oportun să se permită concurența separată între tehnologiile neintermitente și cele intermitente, în special dacă acestea din urmă au costuri mai mici.

În caz contrar, este posibil să existe investiții excesive în tehnologiile intermitente, ceea ce ar putea aduce atingere funcționării în siguranță a sistemului energetic. Pe de altă parte, dacă tehnologiile cu unități în bazaă costă mai puțin sau comparabil cu cele intermitente, există puține beneficii în ceea ce privește separarea celor două și pot fi derulate licitații comune.

De exemplu, în România există posibilitatea dezvoltării de proiecte hidroelectrice de nivel mediu și mare care să primească sprijin prin CfD. Un astfel de proiect ar fi eligibil pentru CfD-uri, putând teoretic să concureze cu alte tehnologii cu emisii reduse de carbon.

România are, de asemenea, potențialul de a dezvolta noi capacități nucleare, precum și noi centrale pe combustibili fosili prevăzute cu tehnologii de tip CSC/CUC. Din cauza caracteristicilor unor astfel de proiecte, inclusiv dimensiunea lor mare, duratele lungi de execuție, tehnologiile complexe și procedurile de contractare, precum și numărul limitat de proiecte viabile, este posibil ca aceste tehnologii sau proiecte să nu poată concura pentru CfD. În astfel de cazuri, pot fi necesare contracte pentru diferență personalizate, negociate.

La nivelul Ministerului Energiei se vor stabili, în funcție de prevederile strategiei energetice, de angajamentele asumate prin PNIESC, de bugetul stabilit pentru CfD și de necesitatea asigurării securității energetice, nivelele de capacitate pentru care se vor derula licitații în vederea obținerii unui sprijin de tip CfD. Stabilirea acestor obiective se va realiza în colaborare cu OTS(Transelectrica) în funcție de capacitatea rețelei electrice de a prelua sarcinile suplimentare. Tot la nivelul ME și în baza criteriilor de mai sus, vor fi stabilite și proiectele unice care vor putea beneficia de CfD pe bază de negociere.”

Ce ni se spune de fapt

Că licitaţii pentru direcţionarea banilor consumatorilor prin mecanismul CfD se vor face doar pentru proiectele din regenerabil (eolian, fotovoltaic, eventual hidro), în timp ce pentru nuclear şi cărbune vor fi alocări directe, pentru că aceste proiecte au costuri mari care practic le scot din cursă la o eventuală licitaţie.

Percepţia generală este că introducerea acestui mecanism în România se face pentru finanţarea construcţiei reactoarelor 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă (proiect de peste 6 miliarde de euro) despre care nu erau dubii că nu va fi un contract de tip CfD dedicat. Însă autorii studiului vorbesc despre un astfel de contract, tot negociat (deci nu în urma unei licitaţii) şi pentru centrale pe cărbune care să beneficieze de tehnologii de stocare/utilizare a carbonului emis.

Citeşte şi: 

Specialiştii cer Guvernului să se gândească la utilizarea hidrogenului în energie în viitorul apropiat. Ce înseamnă hidrogenul în energie

„O nouă capacitate pe lignit este vizată pentru începutul anilor 2030, pe baza tehnologiei ultrasupracritice. Noile instalații vor trebui să fie prevăzute cu echipamente pentru captarea și stocarea dioxidului de carbon (CSC)/captarea și utilizarea lui (CUC), presupunând că aceste tehnologii sunt testate comercial în timp. Cu toate acestea, dacă tehnologiile CSC/CUC nu vor fi disponibile, Guvernul va susține totuși dezvoltarea acestei capacități pe lignit din motivele de securitate a aprovizionării, după cum este indicat în Proiectul Strategiei Energetice 2019-2030”, se arată în studiu.

Potrivit prezentării anterioare, pentru aplicarea mecanismelor de tip CfD la investiţii în nuclear şi regenerabile, consumatorii ar putea plăti anual 215 milioane de euro (pentru nuclear) şi 125 de milioane de euro (pentru regenerabile). Subvenţiile ar urma să înceapă să fie acordate din 2019 pentru regenerabile (aşa scrie în document, de fapt este puţin probabil) şi din 2030 pentru reactoarele nucleare, dacă sistemul CfD va fi operaţionalizat.
Pentru proiecte cu CSC/CUC, bugetul anual se va stabili atunci când acestea vor deveni comercial viabile, mai arată Ministerul Energiei.