România ocupă penultimul loc la investiţiile BEI per capita în 2015
Finanţarea acordată de BEI în 2015 a fost direcţionată spre statele membre ale Uniunii Europene, care au absorbit peste 90% din creditele acordate de BEI. Activităţile de finanţare ale BEI au fost completate de cele ale Fondului European de Investiţii, care finanţează proiecte mai riscante şi companii mici, care a investit şapte miliarde de euro în 2015. În total, grupul BEI a acordat în 2015 credite record de 84,5 miliarde de euro, pentru a sprijini investiţiile în Europa şi restul lumii.
Preşedintele BEI, Werner Hoyer, a declarat că banca intenţionează să menţină un nivel similar de finanţare şi în acest an. De asemenea, BEI intenţionează să-şi menţină nemodificată ţinta de împrumuturi, după ce în 2015 a împrumutat 62,4 miliarde de euro, devenind cel mai mare debitor supranaţional din lume. ‘În mod normal, împrumuturile noastre se situează între 60 şi 85 de miliarde de euro şi în această zonă vor rămâne şi în acest an’, a spus Werner Hoyer.
Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma, din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă.