România ocupă primul loc în Europa în topul destinaţiilor investitorilor în centre comerciale

România se află pe primul loc în topul destinaţiilor oportunistice din Europa pentru investitorii în centre comerciale, fiind urmată, în ordine, de Polonia, Ungaria, Cehia şi Austria, potrivit unui studiu al companiei de consultanţă imobiliare Savills.
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 12:53
România ocupă primul loc în Europa în topul destinaţiilor investitorilor în centre comerciale

„România ocupă primul loc în special datorită creşterii rapide a cheltuielilor de consum şi a vânzărilor de retail estimate pentru următorii cinci ani, de 6,1%, respectiv 6,2% în medie pe an. Chiar dacă economia României este volatilă, legată puternic de cea a Greciei prin relaţii comerciale şi financiare, Guvernul a făcut progrese bune în ceea ce priveşte sistemul fiscal şi prin scăderea deficitului bugetar în 2011. Rata şomajului este relativ scăzută, de 7,4%, iar densitatea de centre comerciale este printre cele mai reduse din cele 16 pieţe analizate (84 mp/1.000 de locuitori), oferind astfel bune oportunităţi de dezvoltare”, se arată în studiu.

În acelaşi timp, randamentul pe piaţa centrelor comerciale din Bucureşti este de 8,75%, cel mai mare dintre pieţele analizate, după Dublin.

„În toate statele analizate, corecţiile fiscale vor pune presiune pe cheltuieli. Unele ţări vor fi afectate mai puţin decât altele cum este cazul ţărilor nordice şi câtorva din Europa Centrală şi de Est, pe de o parte datorită legăturilor comerciale cu zone din afara Europei, iar pe de altă parte datorită rezistenţei pieţei muncii care le-a permis să menţină constantă cererea domestică. În acest context, estimăm că în următoarele 12-18 luni consumul va rămâne modest. În ansamblu, vânzările de retail vor începe să-şi revină începând cu 2014. În medie, se aşteaptă o creştere a vânzărilor de retail de 1,9% pe an până în 2017 în ţările analizate”,

Execeţie de la acest trend vor face alături de România, Polonia (4,2%) şi Cehia (3,1%), potrivit estimărilor companiei de servicii imobiliare.

Germania, Marea Britanie, Franţa, Norvegia şi Suedia sunt destinaţiile „core” (de bază, principale) pentru investitorii în centre comerciale în special datorită mărimii pieţelor, stabilităţii economice şi consumului stabil.

Savills este una dintre cele mai importante companii de consultanţă imobiliară din lume, fiind listată la London Stock Exchange. Compania a fost înfiinţată în anul 1855 şi în prezent are 500 de birouri şi de firme asociate în America, Europa, Asia Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu. Savillas nu este prezentă în România.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...