România, pe locul al treilea ca ţară de origine a imigranţilor din Austria proveniţi din UE

Fiecare al cincilea austriac provine din rândurile imigraţiei, relevă un raport al ministrului austriac de externe Sebastian Kurz. Totodată, peste jumătate dintre imigranţii din Austria vin din Uniunea Europeană (UE), România fiind pe locul al treilea ca ţară de origine în acest sens, mai arată raportul citat luni de ediţia austriacă a publicaţiei The Local.
Economica.net - lun, 28 iul. 2014, 13:33
România, pe locul al treilea ca ţară de origine a imigranţilor din Austria proveniţi din UE

Documentul precizează că 19,4% din populaţia Austriei are origini imigrante, iar din aceste 1,65 milioane de persoane, 1,2 milioane sunt imigranţi ‘de prima generaţie’, născuţi în altă ţară. Alte 428.000 de persoane sunt imigranţi ‘de generaţia a doua’, născuţi în Austria din părinţi originari din alt stat. Doar în capitala Viena, aceşti imigranţi de prima şi a doua generaţie reprezintă aproape jumătate din populaţie.

Raportul mai adaugă că în 2013 au imigrat în Austria 151.300 de persoane, iar 96.000 au plecat, rezultând o imigraţie netă de 54.700 de persoane.

De asemenea, conform raportului, 57% dintre imigranţi au venit din Uniunea Europeană sau din Spaţiul economic european. Dintre aceştia, 17.700 au venit din Germania, 14.900 din Ungaria şi 13.500 din România.

Grupul de experţi pentru integrare care a realizat raportul a propus adoptarea mai multor măsuri, între care subvenţii pentru cetăţenii UE veniţi în Austria şi asigurarea de cursuri mai eficiente de limbă. Ei au cerut totodată o reformă în privinţa aşa-numitului card roşu-alb-roşu, ce reglementează imigraţia lucrătorilor din afara UE în baza unor criterii cum sunt pregătirea profesională şi ştiinţifică, experienţa de muncă şi cunoştinţele de germană.

Te-ar mai putea interesa și
Călătoria cu metroul s-a scumpit. Cât costă acum o călătorie, două, zece şi cu cât a crescut preţul abonamentelor
Călătoria cu metroul s-a scumpit. Cât costă acum o călătorie, două, zece şi cu cât a crescut preţul abonamentelor
Metroul e mai scump de la 1 ianuarie 2025. În articol, puteţi vedea cu cât au crescut tarifele pentru o călătorie, pentru cartelele de două călătorii, 10 călătorii şi abonamentele Metrorex....
Polonia preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene
Polonia preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni ...
Stop la gazul rusesc! Transportul pe teritorul Ucrainei a încetat, anunţă operatorul ucrainean şi Gazprom
Stop la gazul rusesc! Transportul pe teritorul Ucrainei a încetat, anunţă operatorul ucrainean şi Gazprom
Ucraina a oprit miercuri, la ora 05:00 GMT, transportul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul său, potrivit informaţiilor ...
Franţa – Preşedintele Macron anunţă referendumuri cu privire la „probleme importante”, în 2025
Franţa – Preşedintele Macron anunţă referendumuri cu privire la „probleme importante”, în 2025
Preşedintele Emmanuel Macron a afirmat marţi, într-un discurs televizat, cu prilejul urărilor de Anul Nou, că în 2025 ...