România, pe locul doi în UE la creşterea comerţului cu amănuntul în iunie
În zona euro, comerţul cu amănuntul a urcat cu 2,4%, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat o creştere de 2,5%. Comerţul cu amănuntul în UE a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 3,5%, iar vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au urcat cu 1,8%.
Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Luxemburg (12,9%), România (10%), Estonia (7,8%) şi Franţa (4,9%) iar cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Slovenia (minus 2,6%), Finlanda şi Malta (ambele cu minus 1,5%).
În iunie 2014 comparativ cu luna precedentă, comerţul cu amănuntul a crescut cu 0,4% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană. Comerţul cu amănuntul în UE a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 0,2%, iar vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au urcat cu 0,5%.
Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Germania (1,3%), Austria (1,1%), Polonia (1%) şi Estonia (0,9%) iar cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Finlanda (minus 1,8%), Portugalia (minus 1,4%), Malta (minus 1,1%) şi Spania (minus 1,8%). România a înregistrat în iunie un avans de 0,4%, peste media din UE.