România, pe locul şase în UE la cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei în luna aprilie

Bruxelles, 19 mai /Agerpres/ - Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut în luna aprilie până la 2%, de la 1,7% în luna martie, ţările membre cu cele mai ridicate rate fiind Ungaria (5,2%) Polonia (5,1%), Luxemburg (3,3%), Cehia (3,1%), Suedia (2,8%) şi România (2,7%), arată datele publicate, miercuri, de Eurostat.
AGERPRES - mie, 19 mai 2021, 15:42
România, pe locul şase în UE la cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei în luna aprilie

Comparativ cu situaţia din luna martie 2021, rata anuală a inflaţiei a scăzut în trei state membre, a rămas stabilă într-un singur stat şi a crescut în 23 de ţări. În rândul acestora din urmă se regăseşte şi România, unde rata anuală a inflaţiei a crescut până la 2,7% în aprilie, de la 2,5% în martie. Comparativ, în luna aprilie 2020, rata anuală a inflaţiei în România era de 2,3%, scrie Agerpres.

Datele Eurostat arată că în zona euro rata anuală a inflaţiei a crescut de la 1,3% în luna martie, până la 1,6% în luna aprilie. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor a venit din partea energiei, unde s-a înregistrat o creştere de 0,96 puncte procentuale, urmată de servicii, cu majorare de 0,37 puncte procentuale, şi preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări (plus 0,16 puncte procentuale).

După mai multe luni în care zona euro a avut o inflaţie negativă, acest indicator se apropie treptat de ţinta de 2% urmărită de Banca Centrală Europeană pe termen mediu.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2021 comparativ cu luna aprilie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) faţă de precedentele 12 luni (mai 2019 – aprilie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,2%.

La rândul său, Banca Naţională a României în Raportul său trimestrial asupra inflaţiei a prognozat că rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge nivelul de 4,1% în luna decembrie. Comparativ cu Raportul asupra inflaţiei din martie, revizuirile ratei anuale a inflaţiei IPC sunt consistente pentru finalul anului 2021 (+0,7 puncte procentuale), respectiv +0,2 puncte procentuale pentru decembrie 2022 (la acest orizont, în principal ca urmare a unei contribuţii mai ridicate din partea indicelui CORE2 ajustat).

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor, miercuri, iar valoarea tranzacţiilor a coborât la 74,94 de milioane de lei (14,82 de milioane de euro), de la 111......
Nou ajutor de stat de la Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. La ce vor fi folosiți banii
Nou ajutor de stat de la Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia. La ce vor fi folosiți banii
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Oltenia în valoare de ...
Agenția de turism Hello Holidays a investit peste 2 milioane de euro în cumpărarea a două autocare de patru stele și inaugurarea unui sediu nou
Agenția de turism Hello Holidays a investit peste 2 milioane de euro în cumpărarea a două autocare de patru stele și ...
Agenția de turism Hello Holidays anunță că a realizat două investiții strategice: achiziția a două autocare ultra ...
Statele UE au accesat până acum mai puțin de jumătate dintre fondurile de redresare puse la dispoziție după pandemie
Statele UE au accesat până acum mai puțin de jumătate dintre fondurile de redresare puse la dispoziție după pandemie
Mai mult de 335 de miliarde de euro încă nu au fost accesate din resursele Uniunii Europene create pentru a ajuta la redresarea ...