România, pe primul loc în Europa la numărul de accidente rutiere soldate cu decese

Economica.net
31 03. 2014
accident_1318661471_36266300_42041700_27327900

Pe locurile următoare în topul ţărilor cu cel mai mare număr de accidente rutiere soldate cu decese, în 2013, se află Polonia – 87 decese la 1 milion de persoane, la egalitate cu Luxemburg, Letonia la egalitate cu Croaţia – câte 86 de decese la 1 milion de persoane, Lituania – 85 de decese la 1 milion de persoane, Bulgaria – 82 de decese la 1 milion de persoane şi Grecia – 81 de decese la 1 milion de persoane.

Totuşi, comisarul european a evidenţiat că 2013 este al doilea an consecutiv în care s-a înregistrat o scădere impresionantă a numărului de persoane ucise pe şoselele Europei. Astfel, conform statisticilor, numărul deceselor rutiere a scăzut cu 8% în 2013 în comparaţie cu 2012, după o scădere de 9% în 2012 faţă de 2011.

‘Acest lucru înseamnă că UE se află în prezent într-o poziţie avantajoasă în vederea atingerii obiectivului strategic de reducere la jumătate a numărului deceselor rutiere între 2010 şi 2020. Siguranţa rutieră este una dintre marile poveşti de succes ale Europei. Prin scăderea cu 17% a deceselor rutiere începând cu 2010 au fost salvate aproximativ 9.000 de vieţi’, a subliniat oficialul european.

Potrivit acestuia, siguranţa transporturilor reprezintă o caracteristică a Europei şi, de aceea, este extrem de important ca rezultatele bune din 2012 să nu reprezinte un caz izolat. ‘Sunt mândru să constat că UE se află pe calea cea bună în vederea atingerii obiectivului privind siguranţa rutieră pentru 2020. Cu toate acestea, în fiecare zi încă mai sunt ucise 70 de persoane pe şoselele europene şi, prin urmare, nu putem să fim mulţumiţi cu situaţia actuală. Trebuie să depunem în continuare eforturi comune la toate nivelurile pentru a îmbunătăţi siguranţa pe drumurile europene’, a adăugat Siim Kalas.

Potrivit statisticilor, numărul deceselor variază încă foarte mult de la o ţară la alta în UE.

Astfel, în medie, în Uniunea Europeană au existat 52 de decese rutiere la un milion de locuitori. Ţările cu cel mai scăzut număr de decese rutiere rămân în continuare Regatul Unit, Suedia, Olanda şi Danemarca, acestea raportând aproximativ 30 de decese la un milion de locuitori. În special Spania, Germania şi Slovacia şi-au îmbunătăţit poziţia pe listă, clasându-se astfel printre fruntaşii cu tradiţie.

Statele membre care au înregistrat progrese, dar ale căror cifre privind decesele rutiere sunt în continuare mult mai mari decât media UE (Polonia, Bulgaria, Croaţia, Letonia, Lituania şi Grecia) sunt încurajate să îşi intensifice eforturile. Situaţia din Lituania, unde din păcate siguranţa rutieră nu s-a îmbunătăţit deloc în ultimul an, merită o atenţie deosebită şi, de asemenea, numărul de decese rutiere a crescut în Malta şi în Luxemburg, deşi cifrele totale din aceste ţări sunt atât de mici încât fluctuaţiile de la un an la altul nu sunt semnificative din punct de vedere statistic.

Potrivit datelor prezentate de comisarul Kallas, o altă caracteristică îngrijorătoare a statisticilor este situaţia participanţilor la trafic vulnerabili. Astfel, numărul pietonilor ucişi scade într-o măsură mai mică decât s-a preconizat, iar numărul cicliştilor ucişi a înregistrat recent o creştere. Acest lucru se datorează parţial faptului că tot mai multe persoane se deplasează cu bicicleta; provocarea cu care se confruntă statele membre este de a încuraja cetăţenii să se deplaseze mai degrabă cu bicicleta decât cu maşina, asigurându-se în acelaşi timp că trecerea de la maşină la bicicletă este sigură.

Programul UE de acţiune pentru siguranţa rutieră 2011-2020 stabileşte o serie de planuri ambiţioase de reducere la jumătate a numărului de decese rutiere din Europa într-o perioadă de 10 ani. Acesta conţine propuneri ambiţioase axate pe îmbunătăţirea vehiculelor, a infrastructurii şi a comportamentului participanţilor la trafic.

Ca urmare a progresului înregistrat anul trecut cu privire la o nouă definiţie comună în UE pentru vătămările grave cauzate de accidentele rutiere, statele membre ale UE au început deja să colecteze primele date conform noii definiţii. Datele colectate în 2014 vor fi disponibile la începutul anului 2015, când vor putea începe pregătirile cu privire la stabilirea unui obiectiv de reducere a numărului de răniţi grav în traficul rutier.

Începând cu 2015, se preconizează adoptarea unui obiectiv strategic de reducere a vătămărilor grave cauzate de accidentele rutiere.